Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, decembrie 13, 2017
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » DÂMBOVIŢA: Administraţia de la Voineşti face, lună de lună, alţi paşi spre modernizarea comunei!

DÂMBOVIŢA: Administraţia de la Voineşti face, lună de lună, alţi paşi spre modernizarea comunei! 

Dănuţ Gabriel Sandu - primarul comunei Voineşti

Se spune că, odată ce ajungi să te obişnuieşti cu lucrurile frumoase, îţi pierzi capacitatea de a aprecia eforturile celor care le-au realizat. Ba, chiar ţi se pare că nu s-au întreprins destule, că, spre exemplu, asaltarea străzilor s-ar fi putut definitiva mai repede… Şi câte şi mai câte nemulţumiri! Pentru cei care nu sunt însă zi de zi într-o comunitate, schimbările sar în ochi imediat.

Ne raportăm astăzi la comuna Voineşti, din judeţul Dâmboviţa, unde administraţia locală lucrează la foc continuu. Şi s-au iniţiat şi definitivat multe proiecte, începând cu instituţiile de învăţământ şi terminând cu drumurile! Şi s-au accesat fonduri nerambursabile cum puţine localităţi din România au reuşit! Într-un cuvânt, Voineşti reprezintă un exemplu pozitiv.

Da, există şi persoane care îi critică pe edili! Dar, nici nu ar putea fi altfel, fiindcă nu ai cum să mulţumeşti pe toată lumea. Important este că programul investiţional a fost gândit până în detaliu şi, mai ales, că este respectat! Nu ştim cum reuşeşte echipa de la Voineşti, dar complicata procedură de licitaţie şi contestaţii, despre care se vaită aproape toate administraţiile locale, nu a întârziat lucrări, nu a făcut să se piardă timpul aiurea…

danut gabriel sandu voinesti 2

Primarul Dănuţ Gabriel Sandu ne-a spus că are colaboratori profesionişti, mereu preocupaţi să înveţe lucruri noi, oameni pentru care modernizarea comunei a devenit un ţel. Şi, totuşi, fără implicarea locuitorilor comunei, care au înţeles să-şi achite la timp taxele şi impozitele, nu s-ar mai fi putut face lună de lună încă un pas în această direcţie – a punctat edilul. 

2017 | Proiecte cu fonduri din bugetul local:
– Modernizare reţea de iluminat public. Valoare: 360.000 lei. Au fost montate 700 de lămpi cu led, pe toate străzile principale. Lucrarea a fost finalizată la sfârşitul lunii martie 2017. Investiţia va continua anul viitor, când vor fi abordate căile de acces secundare.
– Modernizarea bazelor sportive din satele Voineşti şi Izvoarele. Valoare: 210.000 lei. Investiţia a presupus lucrări de betonare, elicopterizare cu quart, montare nocturnă, tuşare, împrejmuite etc.
– Construire casă mortuară în satul Suduleni. Valoare: 220.000 lei. Lucrările au ajuns la acoperiş şi urmează să fie finalizate la sfârşitul lunii octombrie – începutul lui noiembrie.
– Igienizare şi modernizare cabinete medicale existente în Centrul de Sănătate. Valoare: 120.000 lei. Instalaţia de încălzire centrală a fost finalizată şi se montează tâmplărie termopan, pentru a se putea lucra la interioare chiar dacă se răceşte vremea. Cabinetele medicilor de familie vor fi ca la carte, spune primarul Dănuţ Gabriel Sandu, cu circuite, cu sală de mici intervenţii, cu sală de aşteptare, grupuri sanitare şi toate dotările necesare. Proiectul va fi definitivat în primavara anului 2018.
– În această toamnă, va fi construit un grup sanitar şi va fi împrejmuit cimitirul din satul Voineşti.
– Prin Hotărâre a Consiliului Local, a fost suplimentată lista de achiziţii publice şi urmează să fie cumpărat, în luna noiembrie, un tractor cu lamă de zăpadă.

investitii voinesti 1

Baza sportivă din satul Izvoarele, modernizată în această vară

2017 | Proiecte cu fonduri guvernamentale:
– Asfaltare 5,8 km de străzi în Gemenea Brătuleşti. Valoare: 2.800.000 lei, din care s-au decontat până acum 1.800.000 lei, fiind deja turnate ambele straturi de asfalt, plus montarea celor 32 de podeţe transversale. Investiţia presupune şi betonarea a 7 km de şanţuri, la care se lucrează în acest moment. Proiectul va fi gata în vara anului 2018.
– Asfaltare 5,2 km de străzi în satul Voineşti, inclusiv şanţuri betonate. Valoare: 3.900.000 lei, din care 1.000.000 lei din bugetul local. Contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării a fost semnat la începutul lunii august. Între timp, administraţia publică locală a demarat procedura de achiziţie şi speră să semneze, până la sfârşitul lunii octombrie, contractul de execuţie cu câştigătorul licitaţiei, dacă nu vor apărea contestaţii.

2017 | Proiecte cu fonduri europene nerambursabile:
– Centru de zi pentru persoane vârstnice. Valoare: 1.200.000 lei. Proiectul presupune transformarea fostei şcoli cu clasele I-IV din satul Manga, închisă în 2009 din lipsă de copii şi aflată într-o stare continuă de degradare, într-un spaţiu unde bătrânii din comună să socializeze, să poată discuta cu un psiholog şi să execute exerciţii fizice de recuperare. De asemenea, vor avea la dispoziţie şi calculatoare cu conexiune la internet. Primarul Dănuţ Gabriel Sandu speră să semneze contractul de finanţare în decembrie 2017 sau în ianuarie 2018. În acest moment, documentaţia este depusă spre aprobare la ADR Sud Muntenia.
– Centru de zi pentru copii, tip after-school. Valoare: 99.600 euro, plus TVA. Proiectul va fi implementat prin Grupul de Acţiune Locală Valea Ialomiţei şi presupune transformarea fostei primării din satul Gemenea Brătuleşti într-un spaţiu unde copiii din comună să-şi poată efectua, sub supraveghere de specialitate, temele pentru acasă, dar şi să petreacă într-un mod plăcut şi sigur orele de după cursuri, până la sosirea părinţilor de la serviciu.

“Când am venit la Primărie, pentru mine, prioritatea zero a fost sistemul de educaţie. Nu ascund faptul că, în toate cele 10 şcoli, grădiniţe şi Liceul Tehnologic Voineşti, am investit peste 200 de miliarde de lei vechi. Astăzi, sunt dezamăgit, fiindcă nivelul de educaţie scade de la an la an. Este motivul pentru care vreau să înfiinţez acest centru. Îmi doresc ca elevii din învăţământul primar să-şi facă temele supravegheaţi. Cred că va fi un avantaj. Am avut o discuţie cu părinţii şi au îmbrăţişat şi dumnealor această idee. Am avut şi întrebări dacă centrul va presupune şi masă. Nu! Vreau să se ocupe strict de sistemul de educaţie. Vreau să-i învăţ pe copii informatică, fiindcă am informatician la Primărie. Vreau ca temele să le facă supravegheaţi şi sper să obţin şi rezultatele scontate”, ne-a precizat primarul Dănuţ Gabriel Sandu.

– Modernizare prin asfaltare târg săptămânal. Valoare: 420.000 lei, din care 210.000 lei din bugetul local şi 210.000 fonduri europene accesate prin GAL Valea Ialomiţei. Primarul Dănuţ Gabriel Sandu speră să semneze contractul de finanţare în această toamnă, iar în primăvară să se poată apuca efectiv de lucrări.

investitii voinesti 2

Casa mortuară din satul Suduleni va fi finalizată în această toamnă

Cât priveşte proiectele cu fonduri europene nerambursabile, în exerciţiul financiar 2007-2014, comuna Voineşti a finalizat cu succes şi fără corecţii financiare şase investiţii, în valoare totală de aproximativ 4 milioane de euro:
1) Modernizare-reabilitare campus preuniversitar şi construire sală de sport la liceu;
2) Modernizare-restaurare bisericuţa de lemn din Onceşti şi asfaltare căi de acces;
3) Extindere şi modernizare liceu;
4) Asfaltare DC 67 (tot satul Lunca);
5) Modernizare-reabilitare strada Ţuţuianilor (Onceşti);
6) Achiziţie utilaj multifunctional.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*