DÂMBOVIŢA: Adrian Simion va fi noul preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Compania de Apă

Consilierii târgovişteni întruniţi astăzi în şedinţă ordinară de lucru au stabilit limitele mandatului reprezentantului municipiului la şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor Companiei de Apă, care se va ţine mâine, 30 mai. Practic, aleşii au stabilit prin vot secret componenţa viitorului Consiliu de Administraţie al Companiei de Apă.
Au fost validaţi 7 din cei 14 candidaţi propuşi de firma care a fost angajată pentru recrutare: Cătălin Chiru Cristea; Daniela Popa; Ovidiu Brezan; Alexandru Mariuţan; Valeriu Goicea; Ciprian Iacob şi Adrian Simion. Cel din urmă a fost desemnat, tot prin vot secret, ca preşedinte al Consiliului de Administraţie. Marii învinşi sunt Iancu Caracota – fost prefect al judeţului şi Mihail Drugă – fost director al Gărzi de Mediu Dâmboviţa. De precizat că Adrian Simion – desemnat ca preşedinte al noului Consiliu de Administraţie a făcut parte şi din vechiul for de conducere al Companiei de Apă.
Toate aceste schimbări în conducerea Companiei de Apă au survenit ca urmare a scandalului de la Aninoasa, din luna martie, când oamenii au primit la robinet apă cu dejecţii. Trei dintre membrii Consiliului de Administraţie şi-au înaintat atunci demisiile, asumându-şi în acest mod o parte din vină. Schimbarea întregului Consiliu de Administraţie a venit aşadar firesc. De asemenea, şi-a pierdut mandatul de director şi Dorin Staicu. Acesta a fost înlocuit cu Mircea Constantin, cunoscut dâmboviţenilor de pe vremea când a condus UPET Târgovişte.
Alte articole: