Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, ianuarie 29, 2020
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Apă de ploaie! Aşa cataloghează deputatul Vladu întâlnirile şefului CJD cu parlamentarii!

DÂMBOVIŢA: Apă de ploaie! Aşa cataloghează deputatul Vladu întâlnirile şefului CJD cu parlamentarii! 

iulian vladu

Iulian Vladu – copreşedinte al PNL Dâmboviţa nu mai vrea să participe la întâlnirile cu parlamentarii organizate de preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu, şi programate a se ţine o dată pe lună. Deputatul Vladu crede că aceste mese rotunde, unde ar trebui dezbătute problemele judeţului şi găsite soluţii de rezolvare a unora dintre ele, sunt fără noimă, fără substanţă, fără nicio rezultantă în practică. Afirmă Vladu, într-o scrisoare pe care i-a trimis-o lui Adrian Ţuţuianu, că întâlnirile nu au decât un rol de imagine.

„Investiţiile pe care doriţi să le realizaţi prin CNI au fost deja bătute în cuie, încă de anul trecut, urmându-se circuitul birocratic firesc. Mi-e greu să cred că simţiţi nevoia unei dezbateri şi a unor consultări pe temele anunţate, pentru că, dacă ar fi fost aşa, am convingerea că ne-aţi fi ataşat pe email, alături de invitaţia la masa de după discuţii, şi o mapă cu proiectele sau viziunea dumneavoastră”, i-a transmis Iulică Vladu preşedintelui CJD – Adrian Ţuţuianu.

În finalul epistolei cu tentă de adio, dar rămân cu tine, deputatul PNL îşi arată disponibilitatea de a fi prezent la toate discuţiile care privesc problemele cu care se confruntă judeţul, exprimându-şi dorinţa de a fi „pregătite cu seriozitate şi responsabilitate”.

Adaugă un Comentariu

*