Știri, Muntenia-Sud, România|luni, decembrie 11, 2017
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » DÂMBOVIŢA: Arctic SA susţine două clase de învăţământ profesional dual la Liceul Ciorănescu

DÂMBOVIŢA: Arctic SA susţine două clase de învăţământ profesional dual la Liceul Ciorănescu 

Sursa foto: www.liceulcioranescu.ro

Arctic SA, Primăria Târgovişte şi Liceul Tehnologic „Nicolae Ciorănescu” au încheiat un parteneriat pentru susţinerea primelor clase în regim de învăţământ profesional dual din judeţul Dâmboviţa. Sunt înscrişi în program 56 de elevi, numărul acestora urmând să crească de la un an la altul. Absolvenţii vor avea prioritate la angajare în noua fabrică de mașini de spălat rufe Arctic din localitatea Ulmi.

arctic SA

Liderul pieţei de electrocasnice din România le oferă elevilor din cele două clase burse lunare, în valoare de 300 lei, și burse de merit în funcție de performanțele școlare, în valoare de 600 de lei, precum și alte forme de sprijin material. De asemenea, pe perioada celor trei ani, aceştia vor efectua stagii de practică în cadrul fabricilor Arctic din Găești şi Ulmi, beneficiind de expertiza celor mai buni specialişti ai companiei. Pe întreaga perioadă a practicii, Arctic le va asigura elevilor participanți transportul către şi de la fabrică, dar și masa de prânz. La finalul celor trei ani, elevii beneficiari vor obţine calificarea de operatori la maşini cu comandă numerică sau electronişti pentru aparate şi echipamente.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*