Știri, Muntenia-Sud, România|joi, aprilie 9, 2020
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIȚA: Biserica și politicul trebuie să păstreze distanța, cred liberalii!

DÂMBOVIȚA: Biserica și politicul trebuie să păstreze distanța, cred liberalii! 

cioaca - volintiru

Liberalii dâmbovițeni nu sunt de acord cu amestecul politicului în treburile bisericeşti şi nici invers. Gabriel Cioacă, purtătorul de cuvânt al PNL, a aflat că Victor Ponta şi o serie de miniştri PSD vor fi luni la Târgovişte pentru a participa la evenimentele prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Nifon şi crede că ceremonialul religios va fi exploatat politic de social-democraţi.

„Este incorect să ne alăturăm imaginea de această instituţie care este biserica în orice fel de campanie electorală, cu atât mai mult în campania pentru alegerea preşedintelui României. Cine îşi închipuie că are de câştigat aruncând pe piaţă asemenea grenadă cu cuiul scos, va pierde”, a declarat Gabriel Cioacă.

În opinia tânărului liberal, nici biserica ortodoxă, prin oamenii ei, nu ar trebui să se apropie de mediul politic fiindcă nu este normal, nu este benefic. Din câte se pare, capii liberali nu vor fi prezenţi luni la sfânta slujbă.

Președintele PNL Dâmbovița – Mihai Volintiru nu îşi întrerupe concediul pentru a sta alături de reprezentanţii PSD sub umbrarul bisericii. La fel, Gabriel Cioacă.

Adaugă un Comentariu

*