Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, septembrie 15, 2019
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Consiliere pe piaţa muncii şi cursuri gratuite de formare profesională pentru şomerii din Titu

DÂMBOVIŢA: Consiliere pe piaţa muncii şi cursuri gratuite de formare profesională pentru şomerii din Titu 

primaria titu

Primăria Titu va găzdui în perioada următoare, între orele 08:00 – 16:00, diferite activităţi gratuite pentru creşterea şanselor de ocupare pe piaţa muncii pentru persoanele aflate în căutarea unui job. Detalii puteţi obţine la numărul de telefon 0728.800.505 – Sebastian Rădulescu.

Cursurile şi serviciile de consultanţă şi consiliere sunt organizate de către Asociaţa „Târgovişte spre Europa”, SC Europroject Partner SRL şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa.

Şomerii vor beneficia de:
– evaluarea abilităţilor cognitive, și consiliere profesională;
– curs de perfecţionare în comunicare, lucrul în echipă și tehnici de căutare a unui loc de muncă;
– curs de iniţiere manager de proiect cu specializare în accesarea fondurilor europene;
– curs de perfecţionare în competenţe antreprenoriale (inclusiv sprijin în inițiere afacere proprie);
– curs de inițiere de operator introducere, validare și prelucrare date;
– cursuri gratuite de calificare pentru următoarele ocupații: bucătar, coafor, sudor electric, lucrător în cultura plantelor, lucrător în structuri pentru construcții.
Pentru absolvenții cursurilor de calificare se vor oferi:
– subvenții;
– orientare privind cariera;
– elaborare CV Europass şi video-CV;
– mediere electronică prin intermediul unui portal web inovator.

Documente necesare:
– Copie act de identitate (carte de identitate sau buletin de identitate)
– Copie certificat de naștere
– Copie certificat de căsătorie (dacă este cazul)
– Copie ultimul act de studii
– Adeverință medicală („apt curs”).

Beneficii:
– transportul se asigură bază de decont;
– subvenţie acordată la absolvirea cursurilor de calificare.

Structura cursurilor de calificare:
– Cursuri de calificare nivel I, 360 ore – durata de 2 luni și jumătate (pentru persoanele absolvente de minim 8 clase):
lucrător în structuri pentru construcții; lucrător în cultura plantelor; sudor electric; manichiură – pedichiură
– Cursuri de calificare nivel II, 720 ore – durata de 4 luni și jumătate (pentru persoanele absolvente de minim 10 clase): coafor.

De asemenea, vineri, 25 iulie, AJOFM Dâmboviţa va organiza la Centrul pentru Tineret din Titu (strada Gării, nr. 21), începând cu ora 09:30, o bursă a locurilor de muncă.

 

Adaugă un Comentariu

*