Știri, Muntenia-Sud, România|marți, octombrie 22, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » DÂMBOVIŢA: Credincioşii s-au călcat în picioare la Potlogi, iar politicienii au vorbit despre alianţe şi funcţii

DÂMBOVIŢA: Credincioşii s-au călcat în picioare la Potlogi, iar politicienii au vorbit despre alianţe şi funcţii 

pelerinaj potlogi 6

După mai bine de 30 de ani de aşteptare, cu schelele în interior, biserica din Potlogi, ctitorie a voievodului martir Constantin Brâncoveanu a fost în sfârşit reabilitată, repictată,iar astăzi a fost resfinţită.

Tot astăzi, de la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din Bucureşti au fost aduse în procesiune, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Racla cu Sfintele moaşte a fost însoţită de o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Părinte Episcop Vicar Patriarhal Varlaam.

La Potlogi, la invitaţia Arhiepiscopiei Târgovişte, în mod direct a ÎPS Nifon Mihăiţă – Arhiepiscop şi Mitropolit al Târgoviştei, s-a aflat şi vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi preşedintele executiv al PSD.  Înaltul demnitar a fost primit cu pâine şi sare de primarul Potlogiului Nicolae Catrina. Evident, la deosebitul eveniment au fost prezenţi Adrian Ţuţuianu – preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Sanda – prefectul judeţului, şefi ai instituţiilor deconcentrate, parlamentari şi primari sosiţi din toată Dâmboviţa.

pelerinaj potlogi 3

Nu au lipsit nici preşedinţii organizaţiilor PNL şi PDL, Mihai Volintiru, respectiv Iulian Vladu. Politicienii au asistat la slujba religioasă, sub un umbrar, feriţi oarecum de razele fierbinţi ale soarelui.

Pe lângă racla cu moaştele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu au trecut mii de dreptcredincioşi. Din păcate, oamenii s-au călcat în picioare, mai multe femei bătrâne au leşinat fiind nevoie de implicarea echipajelor medicale. Doar intervenţia jandarmilor a mai restabilit oarecum ordinea.

Între biserică şi politică, n-a fost decât un pas uşor de trecut…

Evident, nu se putea să nu se alunece şi pe panta întrebărilor politice şi a declaraţilor în acest sens. Liviu Dragnea a ţinut să îl felicite pe Adrian Ţuţuianu pentru rezultatele obţinute la alegerile europarlamentare şi pentru faptul că se află în fruntea unei organizaţii puternice. Dragnea l-a catalogat pe Ţuţuianu ca fiind un preşedinte eficient.

S-a mai vorbit la resfinţire şi de alianţa PSD-PPDD care, în multe judeţe din ţară, cam şchioapătă, mulţi lideri social-democraţi nefiind de acord cu înfrăţirea cu partidul lui Diaconescu.

A mai vorbit Liviu Dragnea şi despre liberalii care se ţin de scaune deşi au trecut în opoziţie. În opinia lui Dragnea, PNL-iştii care au mai rămas prin deconcentrate, pe funcţii obţinute politic, ar trebui să-şi dea demisia.

pelerinaj potlogi 5 pelerinaj potlogi 4 pelerinaj potlogi 2 pelerinaj potlogi 1

Adaugă un Comentariu

*