Știri, Muntenia-Sud, România|marți, august 20, 2019
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIȚA: Dănuț Bădău vs. PNL! Partidul Brătienilor ar putea fi zgâlțâit din temelii din cauza demersurilor edilului Pucioasei

DÂMBOVIȚA: Dănuț Bădău vs. PNL! Partidul Brătienilor ar putea fi zgâlțâit din temelii din cauza demersurilor edilului Pucioasei 

danut badau

Dănuţ Bădău, primarul oraşului Pucioasa, se consideră un liberal adevărat, tocmai de aceea a atacat în instanţă pentru a se constata nulitatea organizării, la sfârșitul lunii iunie, a congresului extraordinar și a celui ordinar în cadrul căruia s-a modificat statutul partidului, s-a decis fuziunea PNL cu PDL, iar Klaus Iohannis a fost ales preşedinte al partidului. Contestaţia edilului Bădău a fost depusă la Tribunalul Bucureşti şi are ca prim termen data de joi, 7 august.

Părerea lui Dănuţ Bădău este că Iohannis nu este membru PNL. „Nu ştiu organizaţia din care face parte. Trebuie să facă această dovadă. Probabil că o va face, dar eu nu l-am regăsit în vreo organizaţie a Partidului Naţional Liberal. Iohannis nu putea să preia conducerea partidului având în vedere faptul că statutul PNL trebuia încuviinţat mai întâi de instanţă”, a declarat Dănuţ Bădău.

Primarul Pucioasei este convins că organizarea congreselor a fost realizată nedemocratic, fără să se respecte statutul partidului, îngrădind posibilitatea membrilor simpli de a-şi exprima opiniile.

„Congresul a fost făcut fără consultarea adunărilor generale de la nivelul fiecărei localităţi. Cei de la Bucureşti nu mai au nevoie de noi. Se pare că ei conduc după bunul plac”, a mai spus Bădău.

Edilul de la Pucioasa crede că s-a încălcat inclusiv dreptul celor care ar fi vrut să-şi depună candidaturile pentru diferite funcţii.

„În noul statut se spune că în termen de 48 de ore se pot depune candidaturile pentru funcţia de preşedinte sau pentru cele de membrii în biroul politic central. De vineri până sâmbătă sunt doar 12 ore, deci termenul pentru depunerile de candidaturi trebuia prelungit. S-au încălcat drepturile acelora care ar fi vrut să candideze”, a precizat primarul de la Pucioasa.

Mulţi observatori au spus că ultimul congres organizat de PNL nu a mai avut deloc iz democratic, a fost forţat, obligatoriu. Semăna mai mult cu adunările de pe vremea lui Ceauşescu.

„Mi s-a părut straniu, nu am mai văzut demult ca la un congres PNL să se ridice lumea, să aplaude, să scandeze. Mi se pare că am luat-o pe un drum greşit. Congresul a fost aranjat”.

Dănuţ Bădău nu este de acord nici cu interimatul care nu se mai termină la conducerea organizaţiei PNL Dâmboviţa.

„De doi ani se conduce prin numire de la centru. Conducerea trebuia aleasă. Biroul Politic Naţional nu mai elaborează nici un calendar pentru organizarea de alegeri. Interimatul prelungit trebuia să fie sancţionat de Curtea de Arbitraj. Nu s-a dat curs solicitării mele de a se constata acest lucru”, mărturiseşte Dănuţ Bădău.

Evident, de criticile lui Dănuţ Bădău nu a scăpat nici Mihai Volintiru – preşedintele interimar al organizaţiei PNL Dâmboviţa, acuzat de edilul de la Pucioasa că se comportă ca un mic dictator numit de Bucureşti.

Bădău nu ştie cum i s-a permis lui Volintiru să coordoneze PNL Dâmboviţa din moment ce este membru şi la organizaţia din Bucureşti. Oricum, după părerea lui Bădău… „Volintiru este în afara oricărei situaţii politice”.

”Nu ştie nici statutul. A dizolvat 70 de organizaţii în Dâmboviţa fiindcă aşa a vrut el. S-a luat vreo măsură împotriva lui fiindcă nu a atins scorul pe care și l-a asumat la alegerile europarlamentare”, se întreabă Bădău.

Concluzia liberalului Dănuţ Bădău este că pe cei din conducerea partidului, care fac şi desfac după cum îi taie capul, nerespectând statutul și perceptele democraţiei, „nu îi pedepseşte nimeni, nu îi schimbă nimeni”.

Rămâne de văzut cum se va derula procesul Bădău versus Marele Partid. Dacă instanţa de judecată îi va da câştig de cauză lui Bădău, toate planurile liberalilor sunt date peste cap, iar partidul ar putea fi dizolvat. Oricum, Dănuţ Bădău este sceptic, nu crede că judecătorii vor da un… verdict ultracorect.

Adaugă un Comentariu

*