Știri, Muntenia-Sud, România|joi, februarie 27, 2020
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: De Dragobete, iubim româneşte! Instituţiile de cultură din judeţ reînvie obiceiurile naţionale

DÂMBOVIŢA: De Dragobete, iubim româneşte! Instituţiile de cultură din judeţ reînvie obiceiurile naţionale 

Foto: www.infocs.ro

Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa va organiza marţi – 24 februarie 2015 un eveniment menit să readucă în atenţia tinerilor vechile obiceiuri şi tradiţii româneşti de primăvară. Prin urmare, de Dragobete, de la ora 10:30, sunteţi invitaţi să iubiţi româneşte, alături de elevii Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte, în cadrul unui atelier de creaţie cu totul şi cu totul deosebit.

Sărbătoarea va continua pe parcursul zilei cu:
– „Atelierul de Dragobete”, cu participarea elevilor Şcolii „Vasile Cârlova” din Târgovişte (ora 10:00, la Filiala pentru Copii a Bibliotecii Judeţene Dâmboviţa)
– Spectacol de lectură „Poezie şi muzică de Dragobete”, cu participarea elevilor de la Palatul Copiilor Târgovişte, îndrumaţi de prof. Ioana Geacăr, Maria Vârjoghe, Salvatore Vlădescu, Romina Cârstea, Dan Uţina şi a poeţilor dâmboviţeni: Andrada Vissarion, Diana Geacăr, Carmen Duvalmă, Mirel Lazăr, Grigore Grigore, Gandy Romulus Georgescu, Mircea Drăgănescu, Ioan Viştea, Emil Stănescu, Ion Iancu Vale (ora 14:30, la Secţia Multimedia Internet a Bibliotecii Judeţene Dâmboviţa).

De Dragobete şi Mărţişor în satul tradiţional

Sub acest generic, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa va organiza la rândul său o zi dedicată Dragobetelui, reprezentare mitică a iubirii în spiritualitatea românească, care este sărbătorit în calendarul popular, cel mai adesea, pe 24 februarie. Ziua celebrării sale variază, însă, în funcţie de regiune, în intervalul 24 februarie – 1 martie, ca semn al reînvierii naturii în întregul ei.

Se vor organiza următoarele momente:

• Spectacol tematic susţinut de specialiştii Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa;
• Momente coregrafice susţinute de către Ansamblul folcloric ”Junii Valahi”, din Pucioasa, coregraf Dan Şetreanu;
• Târg de mărţişoare tradiţionale, la care sunt invitaţi să expună meşteri populari din judeţul Dâmboviţa;
• Întrucât ne aflăm la început de primăvară, dar şi a Postului Paştelui, prin intermediul unor produse specifice se va organiza o masă tradiţională (colaci, prescuri, covrigi etc.), astfel încât atmosfera satului tradiţional să fie ilustrată într-un mod cât mai elocvent;
• Prezentarea produselor specifice evenimentului, realizate de elevii clasei de design vestimentar.

Evenimentul va avea loc în cadrul Muzeului de Istorie Dâmboviţa, marţi 24 februarie 2015, de la ora 17:00.

Dragobetele. Cântecele dragostei

Şi Compexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” le-a pregătit dâmboviţenilor, în parteneriat cu Palatul Copiilor din Târgoviste, o frumoasă surpriză de Dragobete. Este vorba despre un spectacol de muzică clasică “Dragobetele. Cântecele dragostei” care va avea loc marţi, 24 februarie 2015 începând cu ora 13:30, la Muzeul de Artă din Târgovişte, str. Calea Domnească, nr. 185.

Vor evolua elevii Cercului de Orchestră al Palatului Copiilor Târgovişte, profesor coordonator Vârjoghe Maria.

Program:
Formaţia “Trubadurii Valahi”
Blockflote, Flaut
Pian:
Bănică Ştefania – Poveste chinezească
Popescu Sara – Cimpoiul
Pădure Vistinia – Balerinii
Ciuciuc Miruna – Stejarul, dans rus
Eid Jennifer – Poveste chinezească
Peruf Elisabeth – Mic preludiu
Bogoi Daria – Adagio, Canon
Mihnea Ilie – Für Elise, Baladă pentru Adeline
Dobrin Anastasia Teodora – Cîntec Italian
Flaut:
Tomescu Ştefan – Santa Lucia
Peruf Elisabeth – Vals
Militaru David – Cântec de leagăn
Brezoi Mirică Teodora – Menuet
Ilinca Andrei – Condorul
Adam Mihai Alexandru – Scenă Pastorală

Colaboratori:
Şcoala “Radu cel Mare” Târgovişte – Anghel Adriana
Şcoala “Ioan Al.Brătescu Voineşti” – Toader Emilia, Hossu Simona
Colegiul Naţional “Constantin Cantacuzino” Târgovişte – Radu Maria.

Adaugă un Comentariu

*