Știri, Muntenia-Sud, România|luni, octombrie 16, 2017
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » DÂMBOVIŢA: Deputatul Corneliu Ştefan cere ministrului Transporturilor lămuriri privind DN71!

DÂMBOVIŢA: Deputatul Corneliu Ştefan cere ministrului Transporturilor lămuriri privind DN71! 

Corneliu Ştefan - deputat PSD de Dâmboviţa

Deputatul PSD Corneliu Ştefan a adresat astăzi, 3 octombrie 2017, o interpelare ministrului Transporturilor – Răzvan Alexandru Cuc, cu scopul de a-i reaminti că DN71, Bâldana-Târgovişte-Sinaia, cea mai importantă cale rutieră din judeţul Dâmboviţa, a ajuns într-o situaţie deplorabilă, pe porţiuni întinse formându-se denivelări periculoase.

Corneliu Ştefan îi solicită ministrului Răzvan Alexandru Cuc lămuriri cu privire la stadiul proiectului care vizează modernizarea DN 71 şi lărgirea la patru benzi, proiect inclus în Masterplanul General de Transporturi 2014-2020.

În demersul său, tânărul parlamentar punctează şi faptul că SC Arctic SA urmează să se construiască, în comuna Ulmi, o fabrică de maşini de spălat şi va avea nevoie de o infrastructură rutieră adecvată.

„Domnule ministru,

În cadrul vizetelor de lucru efectuate în judeţul Dâmboviţa, aţi văzut cum arată această şosea naţională, aţi văzut că este nevoie urgent de lucrări de modernizare şi aţi afirmat, cu tărie, că nu se pune problema renunţării la acest proiect. Aţi dat chiar şi termene de lansare a procedurilor legale, punctând că nu vor fi admise întârzieri nejustificate. (…)

Prin urmare, vă întreb din ce motiv nu a fost scos la licitaţie proiectul tehnic şi de execuţie, aşa cum aţi promis în timpul vizitei de lucru pe care aţi efectuat-o în judeţul Dâmboviţa în luna august. Care este stadiul implementării acestei investiţii?

Domnule ministru,

Sper ca modernizarea DN 71, Bâldana-Târgovişte-Sinaia, să rămână un proiect prioritar pentru dumneavoastră şi pentru Ministerul Transporturilor, aşa cum aţi promis de fiecare dată când aţi vizitat judeţul Dâmboviţa. Sper ca toate procedurile să urmeze paşii corecţi, cu termene clare, în ton cu programul pe care vi l-aţi asumat”, se arată în textul interpelării.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*