Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, noiembrie 24, 2017
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Deputatul Corneliu Ştefan, demersuri pentru reînfiinţarea Staţiei de Ambulanţă Pucioasa

DÂMBOVIŢA: Deputatul Corneliu Ştefan, demersuri pentru reînfiinţarea Staţiei de Ambulanţă Pucioasa 

cornel stefan spital pucioasa

Tânărul deputat PSD de Dâmboviţa Corneliu Ştefan i-a solicitat, astăzi – 2 mai 2017, ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, să analizeze posibilitatea reînfiinţării Staţiei de Ambulanţă Pucioasa, măsură firească, având în vedere că în oraş există spital, în incinta căruia a funcţionat şi acest serviciu până în anul 2006, când s-a decis mutarea la Fieni, pe considerente politice, din moment ce administraţiei publice locale nu i s-a dat timpul necesar să reamenajeze spaţiile de lucru în conformitate cu noua legislaţie.

„Domnule ministru,

Vă supun atenţiei o situaţie anormală care persistă în judeţul Dâmboviţa de peste 10 ani. În oraşul Pucioasa, staţiune balneo-climaterică de interes naţional, spitalul funcţionează, din anul 2006, fără să existe, în incintă, un punct de lucru al Serviciului de Ambulanţă, deşi unitatea medicală deserveşte toate localităţile din nordul judeţului, respectiv două oraşe şi zece comune, plus zona turistică montană. În total, o populaţie ce depăşeşte 70.000 de locuitori.

În anul 2006, sub motivaţia schimbării legislaţiei privind condiţiile de funcţionare, s-a decis mutarea Staţiei de Ambulanţă de la Pucioasa, fără să i se dea administraţiei publice de la Pucioasa posibilitatea să aducă respectivele spaţii la noile standarde şi fără să se ţină cont de faptul că la Fieni nu există spital.

Domnule ministru,

Revenirea Staţiei de Ambulanţă la Pucioasa, în incinta Spitalului Orăşenesc, este firească şi vine în sprijinul populaţiei şi al întregului corp medical.

Numărul persoanelor internate anual la Pucioasa oscilează între 11.000 şi 15.000, iar cel al prezentărilor la Compartimentul de Primiri Urgenţe este de aproximativ 15.000 de pacienţi.

De asemenea, Spitalul Pucioasa reprezintă, în caz de epidemie sau infecţii nozocomiale, „supapa de siguranţă” pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, fiind cel mai apropiat ca distanţă dintre cele trei spitale orăşeneşti din judeţ.
Pavilionul central cuprinde secţiile cu paturi, în total 12 specialităţi (180 de paturi), laboratoarele de radiologie, explorări funcţionale, analize medicale şi Ambulatoriul. Totodată, Spitalul Pucioasa dispune de încă două clădiri, unde funcţionează secţiile Recuperare (35 de paturi) şi Psihiatrie (55 de paturi).

Domnule ministru,

Având în vedere considerentele sus-amintite, se impune să analizaţi posibilitatea reînfiinţării Staţiei de Ambulanţă Pucioasa, ceea ce înseamnă practic revenirea la normalitate.

Administraţia publică locală sprijină aceste demersuri şi va asigura spaţii adecvate pentru buna funcţionare a unităţii”, se arată în textul interpelării adresate ministrului Florian Bodog.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*