Știri, Muntenia-Sud, România|marți, octombrie 17, 2017
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Dezvoltarea judeţului prin PNDL 2 nu ţine cont de culori politice!

DÂMBOVIŢA: Dezvoltarea judeţului prin PNDL 2 nu ţine cont de culori politice! 

corneliu stefan 1

Tânărul deputat PSD de Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, salută intrarea în linie dreaptă a Programului Naţional de Dezvoltare Locală 2016-2020. Ministerul Dezvoltării Regionale a alocat deja fondurile necesare derulării investiţiilor pe acest megaprogram. Judeţul Dâmboviţa a avut şansa să primească 164 de milioane de euro. Este un succes notabil, la care şi-au adus cu prisosinţă contribuţia politicienii PSD, dar şi edilii care au iniţiat proiecte pe diferite componente socio-cultural-edilitare. Consideră Corneliu Ştefan că PNDL reprezintă un program esenţial pentru dezvoltarea socio-economică a României.

„Faţă de primul Program Naţional de Dezvoltare Locală, acum avem mai mulţi bani. Trebuie să îi folosim cât putem mai bine, în folosul comunităţilor pe care le reprezentăm. Majoritatea proiectelor din Dâmboviţa, care vor primi finanţare prin PNDL 2, sunt axate pe şcoli, grădiniţe, dispensare, modernizarea de drumuri comunale, reţele de alimentare cu apă şi canalizare”, a declarat Corneliu Ştefan.

Deputatul nu este de acord cu poziţia îmbrăţişată de unii edili din Dâmboviţa care cred că au fost vitregiţi, uitaţi, excluşi, sub motivul că ar face parte din alte formaţiuni politice.

„Am şi eu un mesaj pentru primarii care au devenit brusc, peste noapte, genii, care lansează acuze degeaba, nefondate. Au fost şi sunt ipocriţi! Vreau să le spun foarte clar. Nu am împărţit judeţul pe culori politice! Nici noi, parlamentarii PSD, şi nici administraţia judeţeană PSD. Dăm ca exemplu localităţile în care primarii sunt din opoziţie, de la PNL, şi cărora le-au fost alocaţi prin PNDL 2 un total de 130 milioane de lei. PSD nu a stopat niciun proiect depus de către administraţiile publice locale care sunt condsuse de oameni din opoziţie”, a precizat deputatul Corneliu Ştefan.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*