Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, iulie 4, 2020
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Doamnele din PSD i-au bucurat pe copii cu dulciuri, premii şi concursuri!

DÂMBOVIŢA: Doamnele din PSD i-au bucurat pe copii cu dulciuri, premii şi concursuri! 

premii copii OFSD 1

Femeile social-democrate din Târgovişte au cinstit cum se cuvine Ziua Internaţională a Copilului – 1 iunie. Astăzi, la sediul PSD Dâmboviţa, elevii clasei a II-a de la Şcoala „Matei Basarab” au fost invitaţi să participe la un concurs de desen cu tema „Ce vreau să devin în viaţă”. Micuţii au folosit creioanele colorate, imaginaţia şi talentul, pentru a schiţa viitoarea lor profesie.

premii copii OFSD 2Amfitrioanele acestei activităţi au fost deputatele Carmen Holban şi Oana Vlăducă şi preşedinta Organizaţiei Judeţene de Femei a PSD – Claudia Gilia, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. La final, cele mai bune desene au fost premiate. Au fost însă recompensaţi cu multe dulciuri şi diplome de participare toţi copiii. La final, Grupul Glissando, condus de profesoara Lidia Andronic, a susţinut un program artistic.

premii copii OFSD 3

„Nu putem trece cu vederea astfel de evenimente dătătore de bucurie şi emoţie. Ne-am mobilizat şi am reuşit să realizăm această activitate deosebită. Copiii reprezintă viitorul acestei ţări, sufletul unei familii, sclipirile de fericire şi speranţă. Nu ne rămâne decât să îi felicităm pentru ziua lor, să le urăm la mulţi ani şi să le oferim cadouri”, ne-a declarat deputata Carmen Holban – preşedinta OFSD Târgovişte.

premii copii OFSD 4Săptămâna trecută, pe care au intitulat-o generic „Săptămâna bucuriei”, femeile social-democrate din judeţul Dâmboviţa au organizat mai multe acţiuni menite să-i bucure pe copii.

Adaugă un Comentariu

*