Știri, Muntenia-Sud, România|luni, septembrie 24, 2018
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » DÂMBOVIŢA: „Duminica mironosiţelor”, tradiţie păstrată cu dragoste de bulgarii din Băleni

DÂMBOVIŢA: „Duminica mironosiţelor”, tradiţie păstrată cu dragoste de bulgarii din Băleni 

duminica mironositelor 4

Zi caldă de mai, astăzi, la Băleni, în comunitatera bulgarilor care au sărbătorit, cu mic cu mare, „Duminica Mironosiţelor”, o tradiţie unică în România. Conform obiceiului, noaptea, femeile din Băleni, după ce este oficiată slujba de pomenire, se adună, cu coşurile pline, în cimitir, se strâng în jurul unui foc mare, merg şi aprind lumânări la mormintele celor apropiaţi, ung cu mir crucile. Rămân în jurul focului până în zori, până la primul cântat al cocoşului.

Înainte de plecare, în faţa bisericii, mironosiţele împart tot soiul de bucate, în amintirea celor răposaţi. Când soarele este deja pe cer, după consumarea Sfintei Liturghii, toată suflarea satului se adună la prasnic, de unde nu lipsesc ouăle roşii şi cozonacul.

duminica mironositelor 1

Înainte să se aşeze la mesele înşirate pe uliţă, în faţa bisericii, cei prezenţi, conform tradiţiei, au urmărit un program de muzică şi dansuri populare bulgăreşti, susţinut de copiii din cadrul ansamblului „Datina”, coordonat de profesoara Maria Tufeanu.

La evenimentul religios de la Băleni, a fost invitat şi Adrian Ţuţuianu – preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Şeful judeţului şi primarul Marian Paraschiv au vorbit despre acest obicei deosebit, o adevărată bogăţie a tradiţiei localităţii, păstrat cu mândrie şi respect în lada de zestre a comunităţii şi transmis din generaţie în generaţie parcă, de la an la an, mai viu, mai valoros.

duminica mironositelor 2 duminica mironositelor 3

Adaugă un Comentariu

*