Știri, Muntenia-Sud, România|luni, octombrie 14, 2019
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Festivalul Naţional „Ileana Sărăroiu”, cadrul propice pentru lansarea tinerilor talentaţi

DÂMBOVIŢA: Festivalul Naţional „Ileana Sărăroiu”, cadrul propice pentru lansarea tinerilor talentaţi 

Ionuţ Cătălin Lăscaie

În perioada 21 – 23 noiembrie 2014, se va desfăşura la Târgovişte cea de-a doua ediţie a Festivalului-Concurs Naţional „Ileana Sărăroiu”, în organizarea Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa.

Vineri, 21 noiembrie 2014, va avea loc preselecţia concurenţilor din judeţul Dâmboviţa, iar sâmbătă, 22 noiembrie 2014, se va desfăşura preselecţia pentru concurenţii din ţară. Concurenţii participanţi sunt din judeţele Alba, Argeş, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Olt, Prahova, Suceava.

Concursul va debuta sâmbătă, 22 noiembrie 2014, la ora 17:00, la Liceul de Arte „Bălaşa Doamna”, iar duminică, 23 noiembrie 2014, la aceeaşi oră, va avea loc festivitatea de premiere.

„În cadrul festivalului vor susţine recitaluri extraordinare: Mariana Ionescu – Căpitănescu, Ionuţ Dolănescu şi tenorul Florin Georgescu. De asemenea, printre invitaţi se numără şi: Corina Dragomir, Silvana Rîciu şi Ansamblul Folcloric „Flori dâmboviţene”. Acompaniamentul concurenţilor este asigurat de Orchestra profesionistă „Chindia” a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa”, precizează Ionuţ Cătălin Lăscaie – manager Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa.

Prin acest festival, organizatorii îşi doresc să creeze cadrul necesar lansării profesionale a tinerilor elevi şi absolvenţi ai şcolilor populare de arte, cultivarea interesului tinerilor interpreţi pentru cântecul popular, pentru culegerea cântecelor vechi şi preluarea lor în repertoriile proprii, prin interpretarea în stil personal, încurajarea dialogului cultural, a cunoaşterii specificului local şi a apariţiei de noi forme de exprimare artistică.

2 Răspunsuri la DÂMBOVIŢA: Festivalul Naţional „Ileana Sărăroiu”, cadrul propice pentru lansarea tinerilor talentaţi

  1. ionel

    Ma numesc Liviu si sunt un impatimit al folclorului, eu imi amintesc ca prima editie la care am si fost invitat a fost realizata de dna Nicoleta Vasile deci asta ar fi a treia ce facem ori daca vine cate un director nou de fiecare data se ia de la capat ce ti-e si cu oamenii astia invidiosi si rai

     
  2. ionel liviu

    si prima editie apropo a fost castigata de Denisa Grescu careia vad ca nu i se da mare importanta e o voce nemaipomenita

     

Adaugă un Comentariu

*