Știri, Muntenia-Sud, România|luni, mai 29, 2017
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Fiica deputatului Horga, milionară în euro de pe urma unor contracte cu statul

DÂMBOVIŢA: Fiica deputatului Horga, milionară în euro de pe urma unor contracte cu statul 

gabriela-si-vasile-horga






Maria Gabriela Horga trăieşte visul românesc în cea mai spectaculoasă formă a sa. La 23 de ani, era consiliera lui Daniel Dăianu la Parlamentul European, apoi a lui Daniel Chiţoiu, în Parlamentul României, la Ministerul Economiei şi la ANAF. Pupila foştilor miniştri liberali a devenit doctor în economie la 27 de ani, iar acum predă atât la Universitatea Ovidius, din Constanţa, cât şi la ASE Bucureşti – scrie jurnalul.ro.

Fost vicepreşedinte al tineretului liberal, Maria Gabriela Horga cunoaşte din 2012 o ascensiune absolut fabuloasă, primind în acest timp posturi în consiliile de administraţie sau comisiile de privatizare ale companiilor cu acţionariat de stat GDF Suez Energy, Active Conexe SA, SAAF, Electrica SA, Electrica Muntenia Sud SA, Electrica Distribuţie Muntenia Sud SA, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Eximbank şi Romaero. Joburile la stat i-au adus câteva sute de mii de lei, la care se adaugă dividende de la Fondul Proprietatea şi de la firmele proprii de alte câteva sute de mii. În plus, încasează an de an venituri din chirii şi recuperează împrumuturi date cu dobândă societăţilor sale, dar şi naşului de cununie.

Numai în 2014, când publica ultima sa declaraţie de avere, Maria Gabriela Horga raporta venituri totale de aproape un milion de lei, plus bijuterii în valoare de 60.000 de euro.

Tânăra a devenit milionară în euro de pe urma celor 43 de contracte primite de la stat în perioada 2010- 2015, majoritatea după ce a început să ocupe funcţii de conducere în companii publice. Firma Mariei Horga, Euro Audit Service SRL din Târgovişte este specializată în instalaţii electrice şi a încasat în total de la stat 6.338.122,03 de euro, prin contrate semnate cu primăriile Buftea, Târgovişte, Târgu Jiu, Cugir, Conteşti, Şelaru şi Vişina, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Enel Distribuţie Muntenia, Compania Naţională de Investiţii, Electrica Distribuţie Transilvania Sud etc.

Citeşte continuarea pe jurnalul.ro

Alte articole:

Răspuns la DÂMBOVIŢA: Fiica deputatului Horga, milionară în euro de pe urma unor contracte cu statul

  1. moshu49

    ușor de priceput de ce tătucu’ trebuie să rămînă în cărțile parlamentare.
    așa că dacă vrei să-ți fie bine ca să nu-ți fie rău, votează Horga, mă! 😉

     

Adaugă un Comentariu

*