Știri, Muntenia-Sud, România|luni, noiembrie 18, 2019
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » DÂMBOVIŢA: Gata cu improvizaţiile! Civilizaţia pune stăpânire pe cartierele Târgoviştei

DÂMBOVIŢA: Gata cu improvizaţiile! Civilizaţia pune stăpânire pe cartierele Târgoviştei 

Boriga Micro VI - 5

Primarul Gabriel Boriga, city managerul Gabriel Cioacă şi cei doi viceprimari – Ciprian Prisăcaru şi Eugen Pătraşcu – au inspectat astăzi şantierul deschis în Micro VI, în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană – Zona A. Lucrările au început în urmă cu o săptămână, cu demolarea garajelor şi decopertarea solului de pavele şi borduri.

„După aceasta, vor urma lucrările de refacere a sistemului de apă şi canalizare, apoi se va trece la asfaltarea în totalitate a tuturor locurilor de parcare. Se vor crea locuri de parcare noi, se vor îmbunătăţi atât trotuarele, cât şi aleile pietonale care ajung la blocuri. Accesul persoanelor se va face mult mai uşor, mai modern, elegant şi civilizat.

De asemenea, vor rămâne spaţiile verzi în totalitate. Aş vrea să dezamorsez pe această cale zvonurile conform cărora ar dispărea spaţii verzi. Nu dispare niciun spaţiu verde, niciun metru pătrat. Nu se va tăia niciun copac, ba mai mult amenajăm aceste spaţii verzi cu locuri de joacă pentru copii, cu părculeţe şi locuri de recreere pentru pensionari, dar şi pentru copii. Toată lumea va avea unde să stea.

Am fost şi ieri aici, am venit şi astăzi şi vom veni ori de câte ori este nevoie pentru a ne asigura în fiecare zi că lucrările acestui proiect de importanţă vitală pentru dezvoltarea Târgoviştei sunt în termen şi se desfăşoară aşa cum ne dorim.

Încercăm să avem un dialog cu toţi cetăţenii din această zonă, pentru a le afla păsurile, dorinţele şi doleanţele şi a încerca să mulăm, atât cât legea permite şi modificarea proiectului este posibilă, să le îndeplinim dorinţele punctuale pe care le au, deoarece dumnealor trăiesc aici în fiecare zi şi trebuie să le facem viaţa mai uşoară şi mai frumoasă”, a precizat primarul Gabriel Boriga.

garaje Micro VI - 2garaje Micro VIProiectul este finanţat de Uniunea Europeană cu 98%, contribuţia locală, a comunităţii, fiind de doar 2%.

Cetăţenii au la dispoziţie 72 de ore să dărâme garajele, din momentul în care sunt înştiinţati de către Primărie.

„Nu o să vină nimeni în ora 73 sau 74 să-ţi dărâme garajul. Nu or fi 72 de ore, or fi 124. Nu este o problemă. Trebuie însă să ştie toată lumea că nu va rămâne niciun garaj în picioare. Noi înţelegem că poate cineva este plecat din localitate, este la muncă, lucrează în schimbul nu ştiu care… Totul se înţelege, dar să nu creadă cineva că va şmecherii şi va rămâne cu garajul pentru că pe acea persoană o să o dezamăgesc. Nu va rămâne niciun graraj în picioare şi o spun din datoria de a face lucruri corecte şi frumoase pentru Târgovişte şi să terminăm odată cu mizeria din oraş”, precizează Gabriel Boriga.

City managerul Gabriel Cioacă a ţinut să-i informeze pe târgovişteni că îşi pot recupera rapid banii plătiţi în avans pentru garajele care acum se demolează.

„Nicio sumă achitată în avans pentru aceste garaje nu va rămâne municipalităţii, dacă cei care au plătit nu mai beneficiază de aceste garaje. Dacă nu se vor face cereri pentru restituirea acestor sume de bani, ele vor fi compensate cu impozitele pe care cetăţeanul respectiv le are de plătit către primărie”, informează Gabriel Cioacă.

Boriga Micro VI - 4Viceprimarul Eugen Pătraşcu şi-a exprimat speranţa că administraţia va avea o bună colaborare cu constructorul, astfel încât „totul să se desfăşoare la timp şi în folosul cetăţeanului”.

Cât priveşte disconfortul creat locuitorilor din Micro VI ca urmare a demarării acestui proiect, cel mai mare raportat la ultimii 30 d eani, vicepriamrul Ciprian Prisăcaru a făcut apel către aceştia să dea dovadă de răbdare şi înţelegere, fiindcă lucrările care se executănu vor face decât să le sporească nivel de trai.

De asemenea, Ciprian Prisăcaru le-a cerut târgoviştenilor din Micro VI să înceapă să demoleze şi gardurile de pe lângă blocuri, fiindcă „nu sunt deloc conforme cu ceea ce ne dorim noi şi cu ceea ce va rămâne la finalul implementării acestor proiecte”.

Acelaşi apel şi pentru locuitorii din Aleea Trandafirilor, Cartierul CFR, Micro XI şi Micro XII, cuprinse în zona B a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană.

Boriga Micro VI - 1 Boriga Micro VI - 2 Boriga Micro VI - 3

 

2 Răspunsuri la DÂMBOVIŢA: Gata cu improvizaţiile! Civilizaţia pune stăpânire pe cartierele Târgoviştei

  1. Petre

    acet proiect este binevenit, dar sper sa fie gata cat mai repede pt ca microraionuk 6 este foarte aglomerat.felicitari domnule primar!

     
  2. ion

    chiar nu a taiat nici un mp de verdeata – doar scuarul de pe unirii – cap coada…

     

Adaugă un Comentariu

*