Știri, Muntenia-Sud, România|marți, august 20, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » DÂMBOVIŢA: Crimă la Vulcana Pandele. I-a tăiat gâtul celui care l-a împuşcat în şold

DÂMBOVIŢA: Crimă la Vulcana Pandele. I-a tăiat gâtul celui care l-a împuşcat în şold 

FOTO ARHIVĂ

Crimă oribilă, noaptea trecută, în centrul comunei Vulcana Pandele, judeţul Dâmboviţa. Un bărbat de 35 de ani a fost omorât în faţa copiilor şi a nevestei de un consătean cu care a avut, se pare, relaţii de afaceri cu piei de animale.

Spun sursele noastre că Dan Tinculescu, zis Găzaru, i-ar fi rămas dator lui Ciprian Constantin Scârtoaje. Cel din urmă l-ar fi ameninţat în nenumărate rânduri că, dacă nu-şi achită datoria, îl omoară.

Azi-noapte, cei doi s-au întâlnit pe uliţa satului. Găzaru era cu băieţii şi nevasta. Se pare că că s-au oprit să cumpere suc de la un magazin din centru. Între cele două părţi s-a iscat conflictul. Se pare că Găzaru a scos un pistol şi atras aupra lui Scârtoaje, rănindu-l în şold. Acesta, aproape turbat de furie, a scos un cuţit şi i-a tăiat gâtul.

Băieţii lui Găzaru au sunat imediat la 112. Echipajul medical sosit la faţa locului nu a mai putut însă să-i salveze viaţa. La spital, Dan Tinculescu a fost declarat decedat.

Ciprian Constantin Scârtoaje, în toată agitaţia creată, s-a făcut nevăzut. A fost prin de poliţişti câteva ore mai târziu. În momentul de faţă este internat sub pază la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, urmând să fie supus unei intervenţii chirurgicale.

Cazul este cercetat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa. Localnicii spun că întreaga scenă a tragediei ar fi fost surprinsă de camerele de luat vederi de la Primăria Vulcana Pandele.

Adaugă un Comentariu

*