Știri, Muntenia-Sud, România|joi, noiembrie 23, 2017
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Iată care este noua echipă de conducere a PNL Târgovişte

DÂMBOVIŢA: Iată care este noua echipă de conducere a PNL Târgovişte 

Neli Ion - preşedinte PNL Târgovişte

Organizaţia PNL Târgovişte are de joi, 20 aprilie 2017, o nouă echipă de conducere, desemnată prin votul a 281 de delegaţi. Deşi în trecut, jurnaliştii erau invitaţi să participe la conferinţele de alegeri, de această dată s-a preferat varianta cu uşile închise.

Putem înţelege că obiceiurile se pot schimba odată cu trecerea timpului, deşi drumul ales nu este tocmai bun pentru imaginea partidului, mai ales că şi comunicatul de presă cu privire la acest eveniment a fost transmis abia la vreo cinci ore după ce ziarul nostru le-a atras atenţia că au greşit substanţial abordarea.

CITEŞTE ŞI: Aripa PDL din PNL a câştigat şefia organizaţiei Târgovişte

Din respect pentru cititorii noştri, publicăm componenţa Biroului Politic Local al PNL Târgovişte, aşa cum a fost validat în urma alegerilor din 20 aprilie 2017.

1. Presedinte – ION NELI
2. Primvicepresedinte – GHINESCU ADRIAN
3. Primvicepresedinte – TANASE SILVIU
4. Vicepresedinte – MILEA ALINA
5. Vicepresedinte – NEGOESCU MARIANA
6. Vicepresedinte – MANDRILA NICOLAE
7. Vicepresedinte – MOCANU LIVIA
8. Vicepresedinte – CHIRU ANDI
9. Vicepresedinte – GHERGHESCU CONSTANTIN
10. Vicepresedinte – CRISTEA DUMITRU
11. Vicepresedinte – BERCU ADRIAN
12. Membru – TICA DAN ALEXANDRU
13. Membru – BOBEICA DENISA
14. Membru – BRAGARU ION
15. Membru – OLARU VIOLETA
16. Membru – STANCIU ION
17. Membru – MARCULESCU IULIANA
18. Membru – GRIGORESCU MARIAN
19. Membru – NEAGOE DENISA
20. Membru – OANA LIVIANA
21. Membru – COSTACHE LAURENTIU
22. Membru – SUSAI CODRUT
23. Membru – PREDESCU LIVIU
24. Membru – SPANU LOREDANA
25. Membru – VASILESCU MIHAELA
26. Membru – VLADULESCU MIHAELA
27. TREZORIER – PAUN ALINA

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*