Știri, Muntenia-Sud, România|marți, iulie 16, 2019
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIȚA: Începe Festivalul-Concurs Național de Literatură ”Moștenirea Văcăreștilor”

DÂMBOVIȚA: Începe Festivalul-Concurs Național de Literatură ”Moștenirea Văcăreștilor” 

muzeul de arta targoviste

Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană „I.H.Rădulescu” şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, organizează la Târgovişte, în perioada 7 – 8 noiembrie 2014, Festivalul – Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, ediţia a XLVI-a.

Concursul, care este structurat pe patru secţiuni de creaţie – poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt, urmăreşte să descopere, să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror experienţe ale canonului specific românesc ori universal şi se adresează creatorilor din toată ţara.

Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 7 noiembrie 2014, ora 11:00, la Muzeul de Artă din Târgovişte. În aceeaşi zi, între orele 15:00-17:30, tot la Muzeul de Artă din Târgovişte, va avea loc o masă rotundă cu tema „Promoţia de azi a Şcolii de la Târgovişte”, iar la ora 18:00, se va desfăşura vernisarea expoziţiei de grafică – Constantin P. Popescu şi sculptură – Ion Mărculescu.

Sâmbătă, 8 noiembrie 2014, ora 15:15, la Muzeul de Artă din Târgovişte, au loc decernarea premiilor celei de-a XLVI –a ediţii a Concursului Naţional de Literatură „ Moştenirea Văcăreştilor” şi lansarea cărţii „Festivalul Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” ediţia a XLVI-a, Târgovişte 2014”, editată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa – Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa şi Societatea Scriitorilor Târgovişteni.

Adaugă un Comentariu

*