Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, martie 23, 2019
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Inspectorii RAR au descoperit în trafic 386 de vehicule care prezentau pericol iminent de accident

DÂMBOVIŢA: Inspectorii RAR au descoperit în trafic 386 de vehicule care prezentau pericol iminent de accident 

RAR 1

Registrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, pe parcursul anului trecut, 2.422 autovehicule la nivelul județului Dâmbovița. În urma controalelor, inspectorii RAR au descoperit că 386 dintre vehiculele prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecțiunilor majore la sistemul de frânare și la direcție. În aceste situații una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice la reprezentanțele Registrului Auto Român.

“Prin controalele tehnice pe care le facem zilnic, eliminăm de pe șosele vehiculele care pun în pericol siguranța participanților la trafic. Este contribuția noastră substanțială la a avea un parc auto cât mai sigur în România”, declară George-Adrian Dincă, Directorul General al Registrului Auto Român.

În urma controalelor mixte desfășurate în județul Dâmbovița de Registrul Auto Român și Poliția Rutieră, pe parcursul anului 2014 au fost aplicate 1.500 sancțiuni, au fost reținute 5 permise de conducere și 1.260 certificate de înmatriculare. Când vehiculul este imobilizat de Poliție ca urmare a defecțiunilor constatate, inspectorii RAR procedează la anularea inspecției tehnice periodice.

RAR

Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor și remorcilor oprite:

– 46.94% au avut diferite probleme tehnice (proasta funcționare a instalației electrice de iluminare și semnalizare, defecțiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcție sau în articulațiile punților față și spate)
– 4,25% dintre vehicule au avut probleme legate de identificare (neconcordanțe între seria poansonată pe șasiu/caroserie și cea din acte, schimbarea culorii autovehiculului sau a destinației de utilizare)
– 2,18% dintre vehicule au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false, lipsa actelor).
– în urma analizei emisiilor poluante, la 22,83 % dintre vehiculele oprite inspectorii RAR au constatat depășirea nivelului maxim admis.

Adaugă un Comentariu

*