Știri, Muntenia-Sud, România|marți, martie 2, 2021
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Liberalii organizează vineri miting de protest în faţa Prefecturii

DÂMBOVIŢA: Liberalii organizează vineri miting de protest în faţa Prefecturii 

iulian vladu

PNL Dâmboviţa organizează, vineri – 12 iunie, de la ora 11:00, o acţiune de protest în faţa Instituţiei Prefectului, ca urmare a faptului că premierul Victor Ponta refuză că demisioneze după ce împotriva sa s-a început urmărirea penală, pentru fapte săvârşite când era avocat. Liberalii au renunţat, în schimb, la mitingul din Bucureşti, întrucât, spun ei, nu vor să provoace o nouă „mineriadă”, având în vedere că Primăria Capitalei a autorizat încă o manifestaţie stradală, la aceeaşi oră şi în aceeaşi locaţie, iniţiată de PSD.

„Victor Ponta aruncă în aer România pentru a-şi salva propria piele. Încearcă, prin toate mijloacele, să decredibilizeze justiţia. Nu mai poate fi vorba despre onoare, despre bun simţ, ci despre disperarea de a se păstra guvernarea Ponta cu orice preţ. Este inadmisibil ca un prim-ministru acuzat de fapte penale să se ţină cu dinţii de scaun.

Nu pot să nu remarc, în acest context, atitudinea slugarnică şi compromiţătoare a conducerii PSD Dâmboviţa faţă de cazul Ponta. Dl Adrian Ţuţuianu, jurist de meserie, dar un jurist care a preferat contracte cu statul, vine şi atacă în spaţiul public justiţia, de dragul şefului său de partid. Ce vrea să demonstreze dl Ţuţuianu? Că este solidar cu corupţii, cu penalii?

Oamenii ar trebui să înţeleagă că ceea ce face acum PSD va arunca ţara în izolare. PSD condamnă cetăţenii la sărăcie, ca să-l salveze pe Victor Ponta”, a spus deputatul Iulian Vladu – copreşedinte PNL Dâmboviţa.

Potrivit liderului liberalilor dâmboviţeni, la mitingul de mâine, vor participa aproximativ 400 de membri de partid, însă se aşteaptă PNL-iştii să li se alăture şi cetăţeni nemulţumiţi.

Adaugă un Comentariu

*