Știri, Muntenia-Sud, România|marți, octombrie 16, 2018
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Liberalii umblă cu cartea neagră a guvernării PSD în proţap!

DÂMBOVIŢA: Liberalii umblă cu cartea neagră a guvernării PSD în proţap! 

conferinta PNL marius caraveteanu

Preşedintele PNL Dâmboviţa, Marius Caraveţeanu, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, prima lucrare citibilă scrisă de liberalii conduşi de Ludovic Orban. „Cartea Neagră a Guvernării PSD” nu este neapărat bestseller şi nici nu face referire la statul paralel, la echipele mixte ofiţeri SRI – procurori şi la alte abuzuri. Reprezintă doar material de studiu politic pentru membrii PNL şi, eventual, simpatizanţi. Volumul cuprinde punctele de vedere ale specialiştilor liberali în politică, economie, justiţie, educaţie, vizavi de guverarea coaliţiei PSD-ALDE de până acum.

„Este o carte care, în opinia mea, merită o foarte mare atenţie. Eu am avut şi curiozitatea, dar şi obligaţia, prin fişa postului, să o răsfoiesc. Un document care se vrea o analiză dură a guvernării PSD din ultimul an. Este o analiză pertinentă şi cred că este mai mult decât ridicol să ne închipuim că diverşi specialişti de tarabă demontează această analiză făcută de profesioniştii PNL.

Programul electoral datorită căruia alianţa PSD-ALDE a câştigat alegerile parlamentare în 2016, în opinia noastră, a reprezentat o mare vânzare de iluzii din istoria recenta a României.

În umbra programului de guvernare, PSD a derapat într-un comportament nedemocratic, justificând prin aritmetica electorală orice decizie politică ilegitimă.

Nu mai târziu de câteva zile, un lider important şi foarte vocal al PSD, la întrebarea de ce miniştri penali, răspunsul a venit: pentru că putem. Adică, această aritmetică parlamentară, în opinia dânşilor, va permite în perioada următoare să se întâmple în Parlament orice visează ziua sau noaptea liderul maxim, şi anume, preşedintele Dragnea.

Este pentru prima data în istoria postdecembristă a României când românii sunt mai mult îngrijoraţi de criza politică decât de creşterea preţurilor, de boală sau de pierderea locurilor de muncă”, a precizat Marius Caraveţeanu.

Adaugă un Comentariu

*