Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, iunie 7, 2020
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Liderul UNPR îl acuză pe Adrian Ţuţuianu că a făcut prea puţine lucruri pentru dezvoltarea judeţului

DÂMBOVIŢA: Liderul UNPR îl acuză pe Adrian Ţuţuianu că a făcut prea puţine lucruri pentru dezvoltarea judeţului 

bogdan manole - adrian tutuianu

Bogdan Manole, preşedintele UNPR Dâmboviţa, nu a pierdut prilejul de a-l ataca, la conferinţă de presă de săptămâna aceasta, pe şeful Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu. Liderul Progresiştilor consideră că Ţuţuianu a făcut prea puţine lucruri pentru Dâmboviţa în cei patru ani de mandat, iar judeţul se află tot într-o situaţie dezastruoasă.

Susţine Manole că autorităţile judeţene nu au fost capabile să dezvolte proiecte europene viabile care să creeze locuri de muncă, nu au atras investitori, nici autohtoni şi nici străini. Nu există parcuri industriale dezvoltate, populate cu unităţi de producţie. În plus, deşi avem la Târgovişte o Universitate modernă, renumită, numărul de studeţi scade de la an la an, fiindcă tinerii nu au ce să facă în judeţ, nu au unde să se angajeze, salariile sunt mici. Se alege soluţia migrării în ţările din vest sau în oraşele mai prospere ale ţării. Bogdan Manole îl găseşte vinovat de toate aceste neîmpliniri care au dus judeţul în sapă de lemn pe Adrian Ţuţuianu, preşedintele PSD Dâmboviţa.

„Mă uit în jurul nostru şi nu văd locuri de muncă create de domnul Ţuţuianu. Nu văd că atragem investitori. Nu am creat facilităţi pentru aceştia. Ne lăudăm acum cu Arctic, că vin să investească la Ulmi. De ce nu s-a vorbit de Arctic acum un an de zile, că vrem să dezvoltăm judeţul? A apărut cu această informaţie înainte de alegeri. Este un mesaj lansat în scop electoral”, afirmă Bogdan Manole.

Fostul lider al tineretului PSD-ist mai spune că, luând pulsul cetăţenilor din judeţ, a aflat că aceştia sunt nemulţumiţi şi de atitudinea pe care o are Ţuţuianu.

„Din ce spun oamenii, este un tip conflictual, care jigneşte, care nu ştie să-i trateze aşa cum se cuvine”, mărturiseşte Bogdan Manole.

Adaugă un Comentariu

*