Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, decembrie 15, 2019
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » DÂMBOVIŢA: Marele şantier de la Pucioasa este în grafic. Vezi unde se lucrează acum!

DÂMBOVIŢA: Marele şantier de la Pucioasa este în grafic. Vezi unde se lucrează acum! 

pucioasa 1

Săptămâna aceasta a demarat cu lucrări în forţă la Pucioasa! Potrivit primarului Dănuţ Bădău, se asfaltează, se construiesc podeţe, se montează borduri şi se refac terasamentele drumurilor.

„La Glodeni se asfaltează și se lucrează la podețe. Pe strada Pajiștei se asfaltează și se montează borduri pentru trotuare. Pe strada Morilor se fac terasamente și umpluturi. Pe drumul spre Maluri (DC 8) se lucrează la terasamente, umpluturi și balastare. La Podul Tasianu se lucrează la culeea mal stâng. Pe strada I. H. Rădulescu – Bela se montează rigole carosabile, pe strada Unirii s-a turnat asfaltul în zona fostului Obor, iar pe strada Liniștii se montează bordurile pentru trotuar”, precizează edilul.

De asemenea, sunt în grafic şi şantierele deschise cu fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea şi modernizarea şcolilor Mihai Viteazul şi Elena Donici Cantacuzino.

„La Școala Gimnazială Mihai Viteazul se montează șarpante, iar la Școala nr. 4 Elena Donici Cantacuzino se toarnă ultimele grinzi și stâlpi și se lucrează la termosistem sală de sport”, spune Dănuţ Bădău.

pucioasa 2

 

Adaugă un Comentariu

*