Știri, Muntenia-Sud, România|marți, iunie 2, 2020
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Mii de oameni şi-au căutat vineri un loc de muncă. VIDEO!

DÂMBOVIŢA: Mii de oameni şi-au căutat vineri un loc de muncă. VIDEO! 

bursa munca 2

„Bursa primăverii”, acţiune organizată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa în colaborare cu AJOFM, a scos din case astăzi mii de oameni aflaţi în căutarea unui loc de muncă.

La ora 9:30, incinta Clubului Flacăra din Moreni era plină de cetăţeni. Oferta de locuri de muncă a venit la Moreni din partea a 21 de societăţi comerciale care au pus la dispoziţia doritorilor 196 de posturi.

VIDEO

Constantin Dinu, primarul municipiului Moreni, s-a arătat mulţumit de faptul că firmele au răspuns solicitării lansate de către autorităţi şi că AJOFM şi Consiliul Judeţean s-au implicat în demararea unor astfel de activităţi benefice pentru comunitate.

„Sperăm ca, încet-încet, lucrurile să intre în normal. Vrem ca locuitorii municipiului Moreni să aibă un loc de muncă asigurat, să trăiască mai bine, să nu mai fie stresaţi de grija zilei de mâine”, a declarat primarul din Moreni.

Directorul executiv al AJOFM Dâmboviţa, Constanţa Anghel, a spus că, pentru reuşita „Bursei primăverii”, organizată la Moreni, Găeşti şi Târgovişte, au fost solicitate 1.320 de firme din Dâmboviţa, Prahova, Argeş şi Ilfov. Oferta a constat în 630 de locuri de muncă, în diferite domenii de activitate. Puţine, spunem noi, pentru miile de dâmboviţeni care s-au înghesuit în căutarea unei slujbe.

Au existat şi situaţii ciudate. Am urmărit din umbră câteva dialoguri dintre reprezentanţii angajatorilor şi solicitanţi. În multe cazuri, responsabilii cu recrutarea forţei de muncă nu ştiau să comunice cu oamenii, să le explice, să le ofere amănunte despre posturile pentru care vor să facă angajări.

bursa munca 1

Nu puţini au fost cei care au plecat de la „Bursa Primăverii” dezamăgiţi. Nu au lipsit îmbulzeala şi nici comentariile răutăcioase. Dacă la Moreni şi Târgovişte atmosfera a fost una liniştită, la Găeşti tensiunea a fost aproape de maximum. Oameni mulţi, nervoşi, cu chipurile întunecate de neajunsuri.

„Dacă trăia Ceauşescu, vă omora, bă, pe toţi!”, se auzea din sală.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ion Marinescu, în toate cele trei locaţii în care s-au organizat târguri de job-uri, le-a spus oamenilor că le înţelege problemele, că ştie că vremurile sunt grele şi că autorităţile, prin astfel de evenimente, nu-şi fac decât datoria.

„Şi acţiunea de astăzi se înscrie pe linia celor iniţiate de preşedintele Adrian Ţuţuianu. Ştim că este greu. Oamenii vin şi la noi în audienţă, zilnic. Este greu să aduni din nou un milion de locuri dew muncă distruse în perioada trecută. Facem tot ce ne stă în putinţă să le redăm oamenilor speranţa”, a precizat Ion Marinescu.

bursa munca 3

Adaugă un Comentariu

*