Știri, Muntenia-Sud, România|marți, aprilie 7, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » DÂMBOVIŢA: Ministrul Educaţiei a petrecut zeci de minute printre preşcolarii de la Băleni

DÂMBOVIŢA: Ministrul Educaţiei a petrecut zeci de minute printre preşcolarii de la Băleni 

gradinita baleni 2

Astăzi, ministrul Educaţiei – Remus Pricopie, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu şi inspectorul şcolar general – Luminiţa Preda au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare la Baleni, unde au participat la redeschiderea grădiniţei din localitate, după definitivarea lucrărilor de reabilitare termică a clădirii, refacerea acoperişului şi montarea centralei termice.

În faţa părinţilor şi cadrelor didactice, Adrian Ţuţuianu a vorbit despre proiectele realizate în ultimii ani la Băleni.

gradinita baleni 4

„Am pietruit drumul Nucet-Băleni, dacă timpul ne va permite vom începe asfaltarea. Oricum, anul viitor vom finaliza această lucrare, absolut necesară pentru dumneavoastră. Vreau să construim o casă de cultură modernă, să reabilităm biserica din Băleni-Sârbi, care este o adevărată catedrală. Proiectul cel mai important, care ştiu sigur că vă interesează, este reţeaua de apă şi canalizare. În 2015 vom demara lucrările, iar în 2017 sperăm să le încheiem”, a declarat Adrian Ţuţuianu.

Ministrul Remus Pricopie i-a felicitat pe oameni şi autorităţile locale pentru că s-au încumetat şi au modernizat, din fondurile proprii, grădiniţa, considerată de demnitar a fi un adevărat campus educaţional.

gradinita baleni 3

„După ce vom finaliza lucrările la liceu şi casa de cultură, vă mai trebuie o universitate sau măcar o secţie de agricultură, având în vedere tradiţia locurilor”, a spus Remus Pricopie.

După tăierea panglicii inaugurale, invitaţii au asistat la un spectacol folcloric susţinut de preşcolari.

gradinita baleni 6 gradinita baleni 5 gradinita baleni 1

Adaugă un Comentariu

*