Știri, Muntenia-Sud, România|joi, iulie 9, 2020
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » DÂMBOVIŢA: Municipiul Târgovişte n-are buget! Consilierii s-au contrat timp de trei ore

DÂMBOVIŢA: Municipiul Târgovişte n-are buget! Consilierii s-au contrat timp de trei ore 

consiliul municipal 1

După trei ore de dezbateri acide în plenul Consiliului Local Municipal Târgovişte, bugetul pentru 2015 în varianta prezentată de Executiv a picat la vot! Tensiunea s-a simţit din primul minut, dar a răbufnit în momentul în care preşedintele de şedinţă – primarul interimar Ciprian Prisăcaru (PNL) a ţinut să-i răspundă colegului viceprimar Cristian Stan, care a susţinut în această dimineaţă o conferinţă de presă, la partid, în care a anunţat că aleşii PSD nu vor vota bugetul întrucât s-au prevăzut mai mulţi bani pentru teatru şi sport, în detrimentul drumurilor.

„Pentru Cartierul Priseaca a existat proiect din anul 2012, dar Ministerul a oprit finanţarea. Eram cu licitaţia în desfăşurare în acel moment. Din puţinul pe care-l avem, veţi vedea că vom rezolva şi problemele de la Priseaca. În ceea ce priveşte cartierul Matei Voievod, în trei săptămâni, sperăm să semnăm contractul de execuţie, dacă nu apar contestaţii”, a explicat Prisăcaru.

Precizările primarului interimar l-au nemulţumit la maximum pe consilierul Tudorică Răducanu, reprezentant al Partidei Romilor, care a atras atenţia că în Târgovişte nu există doar două cartiere: Priseaca şi Matei Voievod. În plus, cele mai mari probleme sunt în Prepeleac şi Romlux.

Având în vedere că primarul interimar a criticat faptul că s-au abordat probleme administrative într-o conferinţă convocată la sediul unui partid politic, a urmat şi o replică a vicelui Cristian Stan – direct vizat de afirmaţiile lui Prisăcaru.

„Pot să-mi exprim opiniile în legătură cu priorităţile primăriei oriunde, oricum şi în orice condiţii. Consider că este obligaţia noastră să informăm comunitatea locală. Referitor la Priseaca, poate că aşa s-a întâmplat, dar acum avem o problemă pe care trebuie să o rezolvăm. În legătură cu Matei Voievod, vă spun că finanţarea nu este 100% sigură. E o discuţie de făcut. Nu are nimeni nimic împotriva Teatrului Municipal şi a Clubului Sportiv, dar avem proiecte europene în derulare şi trebuie să venim cu cofinaţare. De asemenea, avem obligaţia să aducem infrastructura la un nivel care să-i mulţumească pe cetăţeni. Nu este normal să alocăm 54 de miliarde de lei pentru drumuri şi 130 de miliarde de lei pentru teatru şi sport”, a declarat Cristian Stan.

Orgoliile declarative fiind potolite, s-a trecut la dezbaterea bugetului, pe fiecare capitol în parte. S-au pus întrebări, s-au dat răspunsuri, s-au adus acuzaţii, s-a ridicat tonul, unii s-au supărat, alţii au reacţionat… Şi tot aşa, timp de trei ore!

  • „Felul cum aţi distribuit banii pe anumite capitole bugetare mă sperie” – Cătălin Rădulescu.
  • „Vrem sport de performanţă, vrem nu ştiu ce la teatru… Să facem! Dar, să ne limităm la ce avem, că străzile sunt varză în oraş. Suntem răspunzători ce facem cu banii publici. E normal să vrem să ştim unde se duc banii! Cum nu vă convine ceva, săriţi la gâtul nostru. D’aia sunteţi viceprimar cu atribuţii de primar, să ne răspundeţi! Eu am obosit! Nu-mi vine să mai vin la şedinţă” – Tudorică Răducanu.
  • „Nu e oportun să dăm 10 miliarde de lei pe un pod rulant la teatru, în condţiile în care sunt cartiere în care se trăieşte ca în Evul Mediu” – Cosmin Bozieru.
  • „Cine consideră că avem nevoie de acest pod rulant de 10 miliarde de lei?” – Andrei Păunescu.
  • „Să se reanalizeze, în sensul diminuării sumei. Sunt de acord că teatrul merită atenţia noastră, dar avem dificultăţi şi în alte domenii” – Honorius Moţoc.
  • „Nu mi se pare în regulă să stăm de vorbă cu directorii în plen. Trebuia să vină la comisii. Nu punem întrebări aici pentru orgolii, ci pentru că ne-au trimis cetăţenii” – Maria Diculescu.
  • „Dacă aveau mortul pe masă, trebuia să-l lase o jumătate de oră şi să vină să stea de vorbă cu noi” – Tudorică Răducanu.

 

În final, proiectul de buget a picat. Majoritatea constituită în jurul PSD a considerat că trebuie refăcut, astfel încât să reflecte solicitările din timpul şedinţei Consiliului Local.

„Avem nevoie de mai mulţi bani pentru infrastructură şi pentru cofinaţarea Complexului de Nataţie. Nu vreau să facem acum amendamente de unde să luăm aceşti bani pentru că am putea dezechilibra alte capitole. După ce bugetul va fi reaşezat ţinând cont de ceea ce am spus astăzi, o să-l trecem în 10 minute”, a spus viceprimarul Cristian Stan, liderul grupului de consilieri PSD.

La rândul său, primarul interimar Ciprian Prisăcaru a încercat să-şi convingă colegii că bugetul, aşa cum a fost propus, nu diferă prea mult de cel aprobat în 2014 şi 2013. Prin urmare, problemele ar putea fi rezolvate cu amendamente.

„Până luni, bugetul trebuie votat, că altfel blocăm proiectele europene. Nu vreau să-i dăm altă tentă decât cea administrativă şi ar trebui să ne întâlnim până luni. În actuala formă, sunt prevăzuţi bani pentru proiectele europene, astfel încât niciunul să nu sufere”, a punctat Ciprian Prisăcaru.

Concluzia a tras-o directorul economic – Dana Popa, care le-a spus consilierilor că nu vor putea disponibiliza mai mult de 1,5 milioane de lei, indiferent cum şi cât timp ar plimba banii între capitolele bugetare. Rămâne de văzut cum va arăta până la urmă bugetul municipiului Târgovişte pentru anul 2015.

Răspuns la DÂMBOVIŢA: Municipiul Târgovişte n-are buget! Consilierii s-au contrat timp de trei ore

  1. Cocuta

    Drumurile si nu numai drumurile sunt varza in Targoviste, domnilor! Asta este o consecita a faptului ca faceti afaceri numai cu firme urmarite penal (vezi drumurile ce trebuiau facute de prietenii Tutuianului de la SC Cast SRL urmarita penal pt evaziune fiscala si spalare de bani cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro)! Banii i-ati luat pana acum dar n-ati facut nimic! Baronii locali precum Tutuianu, Popescu sau Stan au inceput sa infloreasca numai dupa ce au pus mana pe functiile politice! I-ati facut pe altii sa traiasca bine (Gh Albu, fost patron Dambovita Tv, Gh Dinu, fostul patron Targoviste Tv-ei au inghitit bani din bugetele publice pentru televiziunile ce le detineau bani virati de Consiliul Judetean Dambovita prin filiera The Money Channel! Ce s-a intamplat cu banii din proiectele de apa si canal, sa nu mai vorbim de banii scursi in campaniile electorale!

     

Adaugă un Comentariu

*