Știri, Muntenia-Sud, România|marți, decembrie 10, 2019
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » DÂMBOVIŢA: Nicio secţie de votare fără informatician şi tabletă în dotare!

DÂMBOVIŢA: Nicio secţie de votare fără informatician şi tabletă în dotare! 

antonel jijie

Pregătirea alegerilor locale din 5 iunie a intrat în linie dreaptă, cu tot cu elementele tehnice noi. Anul acesta, în toate secţiile de vot îşi vor face apariţia pentru prima dată operatorii de calculator. Rolul lor este deosebit de important în procesul de urmărire a procedurii de vot şi de comunicare a informaţiilor către Biroul Electoral Central şi către cele de circumscripţie. Selecţia acestor informaticieni electorali a fost realizată. Urmează ca, începând de luni – 9 mai, toţi operatorii să efectueze un stagiu de pregătire asigurat de specialişti din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Cursul se va încheia pe data de 19 mai.

„Operatorii de calculator vor deveni personaje importante în secţiile de vot, dat fiind că procedurile electorale se vor desfăşura începând din acest an pe nişte aplicaţii care ne vor da informaţii cu privire la eventualele voturi multiple, la înscrierea pe listele electorale, dar şi vor fotocopia procesele verbale pe care le vor trimite către serverele centrale ale Biroului Electoral Central, după care le vor aduce la noi, la circumscripţiile locale şi judeţene. Operatorii, după pregătire, vor mai da trei testări ce vor fi efectuate în toate cele 432 de secţii de vot”, ne-a informat Antonel Jîjîie, prefectul judeţului Dâmboviţa.

Fiind vorba de o activitate tehnică nouă, în cadrul secţiilor de vot care implică încă o procedură de lucru cu cetăţeanul, există riscul ca în ziua votului să apară fenomenul de aglomeraţie, generat fie de echipamente sau modul de funcţionare a internetului, fie de viteza de reacţie a operatorului de calculator. Acolo unde nu se va putea opera pe tabletele din dotare din cauza semnalului slab, se va trece la metoda clasică de verificare pe liste.

Potrivit prefectului de Dâmboviţa, s-a intrat în linie dreaptă şi în ceea ce priveşte buletinele de vot ce vor fi distribuite în cele 432 de secţii de votare din judeţ. Pentru tipărirea acestora, este nevoie de circa 40 de tone de hârte ziar tip bobină. Documentaţia de achiziţie publică a fost finalizată, urmând să se desfăşoare procedura prin cerere de ofertă, cu etapa finală – licitaţie electronică. Valoarea estimată a contractului de tipărire a buletinelor de vot este de 432.000 de lei.

Adaugă un Comentariu

*