Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, decembrie 12, 2018
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » DÂMBOVIŢA: Noul primar de la Malu cu Flori a reuşit să scape comuna de la faliment!

DÂMBOVIŢA: Noul primar de la Malu cu Flori a reuşit să scape comuna de la faliment! 

ion-constantin-primar-malu-cu-flori

Proiecte începute, nefinalizate în termen şi cu risc de corecţie financiară 100%! Aşa arăta graficul investiţional în comuna Malu cu Flori, în luna iunie 2016, când oamenii au decis că este vremea să conducă altcineva localitatea. Noului primar i-a fost încredinţată, aşadar, o misiune aproape imposibilă, aceea de a scăpa comuna de la faliment. La patru luni de la învestirea în funcţie, edilul Ion Constantin ne-a spus, cu satisfacţie, că a reuşit!

Au fost finalizate lucrările de asfaltare a drumului de exploatare agricolă ce leagă satele Capul Coastei şi Malu cu Flori (4,9 km), cu podeţe, şanţuri dalate şi ziduri de sprijin, proiect în valoare de 4.522.000 lei. Până în iunie 2016, se lucrare puţin şi prost. Asfaltul turnat prezenta crăpături, iar pe alocuri terenul o luase la vale, fiindcă nu fusese consolidat. Asta, în condiţiile în care proiectul trebuia să fie finalizat la data de 30 iunie 2016, altfel administraţia publică locală trebuia să restituie Uniunii Europene toţi banii obţinuţi ca finanţare nerambursabilă. Primarul Ion Constantin a obţinut o prelungire a duratei de implementare a proiectului până la 31 decembrie 2017, iar la 1 noiembrie 2016, a fost demarată procedura de recepţie.

malu-cu-flori-4Un alt proiect cu probleme vizează pietruirea drumului din Micloşanii Mari, lucrare începută în 2008, finalizată în 2012, dar… nerecepţionată din cauza unor divergenţe cu constructorul. Noul edil a reuşit să stingă litigiul şi să întocmească procesul-verbal de recepţie. Situaţie asemănătoare şi în ceea ce priveşte alimentarea cu apă potabilă. Investiţia finalizată, pe hârtie, din anul 2014, a fost abia acum dusă la bun sfârşit, prin executarea ultimelor lucrări şi obţinerea unei garanţii de 50 de ani, perioadă în care orice defecţiune apărută va fi remediată de constructor.

În iulie 2016, se lucra şi la reţeaua de canalizare, proiect în valoare de 5.644.000 lei (56,44 miliarde lei vechi) implementat cu fonduri de la Administraţia Fondului de Mediu – 77% şi din bugetul local – 23%. Este vorba despre 5 km de reţea în Malu cu Flori, Capu Coastei – peste gârlă şi în Micloşanii Mici. Proiectul este suspendat în acest moment, întrucât a intrat în vigoare hotărârea CJD prin care se interzic săpăturile pe drumurile judeţene, în perioada sezonului rece. Primarul Ion Constantin a întocmit însă o documentaţie tehnică şi speră să obţină avizul administraţiei judeţene să poată continua lucrările dacă nu va ninge. Edilul ne-a declarat că se preocupă, de asemenea, să identifice o nouă sursă de finanţare, astfel încât să demareze încă un proiect pentru canalizare în celelalte sate. Între timp, au fost finalizate şi recepţionate lucrările de asfaltare a celor 7 km de drumuri afectate de inundaţii, investiţie în valoare de 5.881.000 lei.

malu-cu-flori-5Pe 10 noiembrie, la Malu cu Flori va fi redeschis oficial Căminul Cultural, după executarea unor ample lucrări de renovare, extindere şi modernizare. Instituţia de cultură are acum centrală termică, grupuri sanitare moderne, cameră pentru artişti şi dotări de excepţie. Şi dacă localitatea se poate mândri acum cu un Cămin Cultural cum puţine există în judeţ, se va organiza aici şi petrecerea dintre ani, cu participarea unor solişti renumiţi.

Cât priveşte viitorul, acesta sună bine la Malu cu Flori! În primăvara anului 2017, vor începe în toate satele lucrări de asfaltare a străduţelor. În total – 8,2 km de drumuri comunale. Proiectul a fost aprobat spre finanţare pe OG 28, iar acum au demarat procedurile de licitaţie. De asemenea, a fost pregătită documentaţia pentru asfaltarea a 4 km în Micloşanii Mici – Copăceni. Primarul Ion Constanti speră să obţină fonduri europene nerambursabile pentru acest proiect. La fel, şi pentru modernizarea, extinderea şi dotarea şcolii, astfel încât elevii să nu mai înveţe în două schimburi.

malu-cu-flori-1

Şi-ar mai dori edilul de la Malu cu Flori să împlementeze şi proiectul naţional privind cadastrarea gratuită a terenurilor agricole. Deocamdată însă discută cu oamenii, să vadă în ce sectoare ar fi posibil acest lucru, având în vedere că în comună sunt mari probleme la capitolul fond funciar. Odată accesate fondurile ANCPI pentru cadastrare gratuită, lucrarea trebuie finalizată, altfel administraţia locală este obligată să înapoieze banii. Prin urmare, se va face întâi o analiză exactă şi apoi se va lua decizia.malu-cu-flori-2 malu-cu-flori-3

Adaugă un Comentariu

*