Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, aprilie 20, 2018
Sunteți Aici Home » AGRICULTURĂ » DÂMBOVIŢA: Pomicultorii din Voineşti sunt pe baricade în lupta cu rivalii europeni!

DÂMBOVIŢA: Pomicultorii din Voineşti sunt pe baricade în lupta cu rivalii europeni! 

livada

E uşor să spui că importăm prea multe mere, dar să nu faci nimic pentru a-i sprijini pe producătorii autohtoni! Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, iese din ce în ce mai des la declaraţii şi îşi dă cu părerea vizavi de problemele din economia ţării. Isărescu ştie şi de ce importăm mai multe mere din Europa şi de aiurea, în condiţiile în care România deţine 14% din totalul suprafeţelor cultivate cu meri.

Spune guvernatorul BNR că, în ţara noastră, nu mai există productivitate la acest capitol, livezile sunt îmbătrânite, iar cantităţile de fructe obţinute nu reuşesc să satisfacă nici măcar piaţa internă. Nu vorbeşte, în schimb, despre creditele neperformante, despre faptul că programele de reconversie la pomi fructiferi bat pasul pe loc pentru că, pe undeva, proiectele s-au împotmolit sau cineva nu vrea ca mărul românesc să concureze cu fructele venite din ţările din vest, inclusiv Polonia şi Ungaria.

Gabriel Dănuţ Sandu, primarul comunei Voineşti, o localitate renumită la nivel naţional pentru fructele de calitate obţinute aici, nu neagă faptul că în anumite zone ale ţării investiţiile în livezi sunt minore, că multe plantaţii au fost lăsate de izbelişte şi că lipseşte tehnologia, dar afirmă că nu este aşa peste tot. Spre exemplu, voineştenii au fost mai încăpăţânaţi şi au avut grijă de plantaţiile lor, chiar şi fără suport financiar eurpoean. Aici, nu s-a distrus nici un metru de livadă, pomii bătrâni sunt înlocuiţi cu alţii tineri, iar lucrările specifice sunt efectuate la timp şi aşa cum prevăd normele.

Dănuţ Gabriel Sandu - primar comuna Voineşti

Dănuţ Gabriel Sandu – primar comuna Voineşti

„Fermierii noştri nu s-au dat bătuţi, nu au abandonat tradiţia şi nici nu au căzut pe tânjală. Pomicultorii din Voineşti au participat la târguri de profil organizate în ţară şi peste hotare, au văzut cum fac alţi performanţă, au învăţat de la ei şi au venit şi au aplicat acasă”, spune Gabriel Dănuţ Sandu.

Edilul recunoaşte că, după 1990, producţia de mere din România, de pe Valea Dâmboviţei, a intrat în declin, ca de altfel multe sectoare ale economiei naţionale, dar, treptat, pomicultorii, ambiţioşi şi devotaţi acestei îndeletniciri, au început să se adapteze la noile cerinţe ale pieţei, să ţină cont de regulile impuse de Uniunea Euopeană. Gabriel Dănuţ Sandu este convins că, în următorii ani, lucrurile se vor rezolva, iar pomicultura românească îşi va reveni. La Voineşti, există plantaţii de pomi fructiferi în sistem intensiv, proiecte aflate în derulare, oameni cu bani interesaţi să investească în pomicultură.

„Avem deja în funcţiune un depozit de fructe de mare capacitate cu atmosferă controlată, avem foarte mulţi producători particulari autorizaţisă producă şi să comercializeze sucuri naturale, avem o solicitare pentru contrucţia unei fabrici de sucuri naturale şi marmeladă. Sunt convins că pomicultura românească se va revigora şi vom putea face faţă cerinţelor pieţei interne şi europene”, ne-a declarat primarul comunei Voineşti, judeţul Dâmboviţa.

Adaugă un Comentariu

*