Știri, Muntenia-Sud, România|marți, aprilie 7, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » DÂMBOVIŢA: Prefectul Sanda l-a chemat pe Ghiţă la raport. Pe Ghiţă de la Garda de Mediu!

DÂMBOVIŢA: Prefectul Sanda l-a chemat pe Ghiţă la raport. Pe Ghiţă de la Garda de Mediu! 

victor sanda

Şedinţa Colegiului Prefectural de astăzi, 28 februarie, a reuşit să-l scoată din pepeni pe prefectul judeţului, Victor Sanda. Reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a supărat când a văzut că unii şefi de instituţii n-au catadicsit să participe, ba chiar şi-au trimis reprezentanţi să prezinte planul de activităţi pentru 2014.

„La unii nici nu s-a uscat cerneala pe cartea de muncă şi au început să-şi trimită reprezentanţi. Colegiul Prefectural este întâlnirea numărul 1 într-un judeţ. Nu mai daţi importanţă acţiunilor minore şi le evitaţi pe cele importante. Eu sunt un om  care caut partea bună a colegilor, aşa că veţi avea în mine un sprijin până în momentul în care voi simţi că nu vreţi să colaboraţi”, s-a exprimat Sanda.

Cel vizat de prefect a fost comisarul şef de la Garda de Mediu Dâmboviţa, un anume Ionuţ Valentin Ghiţă. Victor Sanda i-a cerut… reprezentantului desemnat să participe la şedinţa Colegiului să-şi trimită şeful la Prefectură, imediat ce ajunge la birou. O fi venit, n-o fi venit Ghiţă să răspundă în faţa reprezentantului Guvernului nu ştim. Cert este că l-a supărat tare!

Victor Sanda a mai mărturisit că nici nu plecase de acasă când au început rugăminţile telefonice pentru… învoire, motiv pentru care multe scaune au rămas libere astăzi la întâlnirea Colegiului Prefectural.

Adaugă un Comentariu

*