Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, septembrie 18, 2019
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » DÂMBOVIŢA: Primăria Târgovişte va cumpăra vehicule electrice pentru transportul în comun

DÂMBOVIŢA: Primăria Târgovişte va cumpăra vehicule electrice pentru transportul în comun 

cristian daniel stan - primar targoviste

Primarul interimar al muninicpiului Târgovişte, Cristian Daniel Stan, a anunţat astăzi principalele proiecte ce urmează a fi implementate anul acesta şi în actuala sesiune financiară europeană de dezvoltare.

Dacă ne raportăm la fondurile nerambursabile, cei mai mulţi bani, respectiv 25 de milioane de euro, vor fi investiţi pentru îmbunătăţirea transportului public urban, prin achiziţionarea de vehicule ecologice şi construirea infrastructurii necesare transportului electric, inclusiv staţii de alimentare a automobilelor electrice.

Proiectul va fi depus în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Asociaţia Investitorilor de Transport Târgovişte şi localităţile Aninoasa, Şotânga, Dragomireşti, Lucieni, Văcăreşti, Ulmi, Comişani şi Răzvad. În acest sens, urmează a se realiza o strategie integrată de dezvoltare urbană, aşa cum se solicită în ghidurile de finanţare.

„La finalul perioadei de implementare a proiectului, transportul public în Târgovişte şi în zona periurbană va fi schimbat radical. Intenţionăm să construim şi cel puţin trei autogări la intrările în municipiu. Tot pe această prioritate investiţională, discutăm şi de construirea, modernizarea şi reabilitarea infrastructurii rutiere pe coridoarele deservite de transportul public. Spre exemplu, putem realiza, în colaborare cu Consiliul Judeţean, drumul de la unitatea militară de la gară, implementând acolo şi o linie de transport public în comun”, explică primarul interimar Cristian Daniel Stan.

În planurile de dezvoltare cu fonduri europene ale Primăriei Târgoviştei mai sunt incluse proiecte privind reabilitarea şi modernizarea Parcului Mitropoliei; reabilitarea, modernizarea, extinderea şi echiparea mai multor unităţi de învăţământ, respectiv: Grădiniţa nr. 8 (cea mai mare din ţară, dacă ne raportăm la numărul de copii), Grădiniţa nr. 16, Grădiniţa nr. 13, Şcoala nr. 6 „Tudor Vladimirescu”, Şcoala nr. 8 „Mihai Viteazul”, Şcoala nr. 13 „Matei Basarab”, Creşa nr. 8, Creşa nr. 13, Colegiul Economic „Ion Ghica”, Liceul Tehnologic Constantin Brâncoveanu şi Liceul Tehnologic Nicolae Mihăescu (ultimele două proiecte sunt incluse în lista de rezervă, urmând a fi implementate din fondurile ce vor rezulta din economii).

De asemenea, se vor implementa proiecte privind amenajarea unor facilităţi de recreere pe terenurile aferente celor 19 puncte termice dezafectare; proiecte privind conservarea şi punerea în valoare a Ansamblului Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, un proiect privind reabilitarea sistemului de iluminat public şi proiecte privind reabilitarea termică a clădirilor rezidenţiale. Până la acest moment, spune primarul interimar Cristian Daniel Stan, au fost realizate documentaţiile tehnice pentru 40 de scări de bloc.

Administraţia locală are în vedere, pentru actuala sesiune financiară europeană de dezvoltare, şi implementarea unor proiecte în zonele considerate defavorizate, respectiv: Prepeleac, Romlux, Suseni, Teiş, Priseaca. În aceste cartiere, se vor construi locuinţe sociale, cabinete medicale de prim-ajutor, centre after-school, creşe, magazine de prezentare produse specifice fiecărei zone în parte, se vor reabilita străzi şi se vor amenaja spaţii verzi. De asemenea, se vor organiza cursuri de formare profesională.

În total, Primăria Târgovişte scrie proiecte în valoare de 170 de milioane de euro, ce urmează a fi implementate cu fonduri nerambursabile până în anul 2020, când se încheie actuala sesiune financiară europeană de dezvoltare.

Cât priveşte bugetul propriu al administraţiei publice locale, în 2016, acesta va fi utilizat în cea mai mare parte pentru asfaltări de străzi, amenajare parcări şi construirea a 13 locuri de joacă. Totodată, se va implementa un proiect estimat la 2,4 milioane de lei ce vizează reabilitarea şi modernizarea Pieţei Mihai Viteazul (Platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor). Procedura de achiziţie de lucrări a fost deja demarată. Tot anul acesta, vor fi analizaţi în Consiliul Local indicatorii tehnici pentru fostul Cinematograf Independenţa. După aprobare, se vor demara procedurile legale pentru ca proiectul să fie materializat. Mai spune primarul interimar Cristian Daniel Stan că se caută soluţii de finanţare europene şi pentru reabilitarea şi modernizarea Pieţei Tricolorului (Platoul din faţa Prefecturii Dâmboviţa).

Adaugă un Comentariu

*