Știri, Muntenia-Sud, România|marți, noiembrie 12, 2019
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: „Primăvara Albastră”, un festival care le dă tinerilor o şansă la afirmare

DÂMBOVIŢA: „Primăvara Albastră”, un festival care le dă tinerilor o şansă la afirmare 

centrul cultural pucioasa

În perioada 4-6 iunie, oraşul Pucioasa găzduieşte Festivalul Naţional de Cultură şi Literatură „Primăvara Albastră”, ajuns anul acesta la ediţia cu numărul XI. Concursul are dept scop descoperirea, stimularea şi promovarea creaţiei literare a tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, nemembrii ai vreunei uniuni sau asociaţii scriitoriceşti.

Competiţia este organizată pe patru secţiuni:
– poezie (cinci lucrări)
– proză (trei lucrări a trei pagini)
– teatru scurt (două piese de un act)
– jurnalism/eseu (reportaj – două lucrări a patru pagini)

Festivalul „Primăvara Albastră” este posibil datorită Primăriei Pucioasa şi partenerilor pe care a reuşit să-i coopteze: Centrul Judeţean de Cultură; Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu; Societatea Scriitorilor Târgovişteni şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România.

Din punct de vedere al iniţiatorilor şi organizatorilor, concursul răspunde nevoilor fireşti de afirmare a importantului potenţial creator pe care în reprezintă tinerii.

 

Adaugă un Comentariu

*