Știri, Muntenia-Sud, România|marți, septembrie 22, 2020
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Primul Tribunal de Arbitraj din România s-a deschis la Târgovişte

DÂMBOVIŢA: Primul Tribunal de Arbitraj din România s-a deschis la Târgovişte 

tribunal arbitraj 1

Vineri 12 septembrie 2014, la Târgovişte, s-a înregistrat o premieră naţională: a fost inaugurat primul Tribunal Instituţionalizat de Arbitraj. Pentru cei neiniţiaţi încă, trebuie sa cunoaşteţi că, in caz de litigiu, părţile, prin convenţia arbitrală, pot să prevadă că litigiile dintre ele pot fi soluţionate pe calea arbitrajului, fie ca vor fi supuse unei instituţii permanente de arbitraj – arbitrajul instituţionalizat – sau unui arbitraj ad-hoc.

Prin străduinţa doamnei Rodica Vlaicu, la Târgovişte, a fost înfiinţat primul Tribunal Instituţionalizat de Arbitraj Dâmboviţa, ca formă de jurisdicţie arbitrală care se constituie şi funcţionează în mod permanent pe lângă Asociaţia Camera de Arbitraj Dâmboviţa. La aceasta instituţie de jurisdicţie alternativă, având caracter privat, pot sa apeleze persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu, acestea putând sa convină soluţionarea pe calea arbitrajului a litigiile dintre ele. Se poate solicita soluţionarea oricărui litigiu civil, cu excepţia celor care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relaţiile de familie, precum şi drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună.

O întrebare logica pe care justiţiabilii si-o vor pune este de ce să apeleze la aceasta forma de jurisdicţie alternativa si nu la justitia statala, de drept comun. Raspunsul este simplu de dat si, consider eu, convingator.

In primul rand, in cadrul arbitrajului, procesul de justitie se desfasoara de la bun inceput potrivit vointei partilor. Acestea au libertatea deplina de a-si alege arbitrul (judecatorul), ceea ce nu se intampla in justitia statala. – Partile isi pot stabili singure o procedura supla, eficienta, care sa le satisfaca necesitatile, iar costurile implicate de o actiune pe calea arbitrajului sunt, evident, mult mai mici decat cele de la instanta statala.

De asemenea, nu va putea fi ignorat avantajul privind caracterul privat, nepublic, asigurat de aceasta forma de justitie;

Arbitrajul reprezinta, de asemenea, un mod rapid de solutionare a unei dispute intre parti, spre deosebire de procedura greoaie a justitiei statale, respectiv de maxim 6 luni si nu de ani si ani de termene si amânari.
Desigur, in privinta avantajelor si dezavanatajelor apelarii la arbitraj sunt si vor mai fi dezbateri numeroase. De aceea, si nu numai, apelarea la aceasta forma de jurisdictie alternativa se va face gradual, dupa convingerea justitiabililor de prevalenta avantajelor ei.

Arbitru,
Stefan Ionita

5 Răspunsuri la DÂMBOVIŢA: Primul Tribunal de Arbitraj din România s-a deschis la Târgovişte

  1. Alecu

    Un pas inainte pe calea solutionarii conflictelor pe cale amiabila. Le dorim succes si putere de munca colegilor de la Tribunalul de arbitraj institutionalizat Targoviste.

     
  2. vlaicu rodica

    In proxima perioada vor aparea si roadele!

     
  3. dfghjklk

    ati face bine sa nu ii mai laudati atat. in cloaca asta numita pompos tribunal de arbitraj s-au adunat toate hahalerele din justitie, escroci, japcari, alcolici si penali. daca pici pe mana lor te jupoaie de 7 piei. doamne fereste… se vor face de ras din primele asa zise arbitraje si isi vor da arama pe fata. atunci mai vb despre eficienta a astfel de institutii ocupate de pleava justitiei. la fel si cu asa zisele medieri de conflicte… sunt metode legale de jumulit fraieri de catre asa zisi justitiabili escroci. stati departe de astia, is indivizi periculosi, mai periculosi decat criminalii pe care i-au lasat liberi pe vremea cand imparteau dreptatea, banilor si spagilor… !

     
    • Alexe Marian

      Din pacate, suntem in fata punctului de vedere / opiniei unei persoane care nu detine minime cunostinte de drept si nu cunoaste legislatia in materie. Acesta este ,,rodul,, lipsei de preocupare a factorilor educationali asupra individului – membru cu drepturi depline al unei societati in plin proces de reformare. Din pacate, astfel de specimene nu pot decat sa umbreasca, in mod nejustificat, truda semenilor in efortul de aliniere a normelor interne la cele ale Uniunii Europene.

       
  4. B.D.

    Domnii de mai sus:dfghijk si Alexe Marin, va simtiti inferiori in pregatireadvs.profesionala,asa ati criticat si avocatii Bota,dar f.multi sunt mai pregatiti decit voi.In ce domeniul va pricepeti mai bine,sa discutam.

     

Adaugă un Comentariu

*