Știri, Muntenia-Sud, România|luni, septembrie 23, 2019
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: PSD-iştii pun la cale strategia de dezvoltare a judeţului

DÂMBOVIŢA: PSD-iştii pun la cale strategia de dezvoltare a judeţului 

corneliu stefan

Vicepreşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a fost desemnat de către Biroul Judeţean PSD să coordoneze departamentul de administraţie publică, dezvoltare regională şi descentralizare al organizaţiei. Tânărul politician îi va avea alături în această activitate pe vicele CJD Adrian Dumitru – în calitate de vicepreşedinte şi pe Dorinel Soare, primarul comunei Niculeşti, ca secretar.

Din grupul de iniţiativă mai fac parte Cristian Stan – primarul interimar al municipiului Târgovişte, Constantin Dinu – primarul municipiului Moreni, Constantin Stroe – edilul de la Şotânga şi Gabriel Dănuţ Sandu – primarul comunei Voineşti. Sarcinile care îi revin acestui departament sunt dificile şi ţin, în special, de dezvoltarea soio-economică a judeţului, de gestionarea proiectelor cu finanţare europeană, atât în mediul urban cât şi în cel rural.

„Vom stabili o strategie de dezvoltare pentru fiecare localitate în parte, un plan de acţiuni, pentru perioada 2016-2020. Vom identifica toate proiectele din mediul rural şi cel urban pe diverse domenii, cu finanţare europeană şi vom stabili dezvoltarea localităţilor. Împreună cu Grupurile de Acţiune Locală care fiinţează pe teritoriul judeţului Dâmboviţa, vom inventaria proiectele eligibile pentru fiecare localitate în parte şi vom stabili strategia la nivel de judeţ împreună cu Adrian Ţuţuianu – preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa”, a explicat Corneliu Ştefan.

Prioritare pentru departamentul pe care îl coordonează vor fi municipiile Târgovişte şi Moreni şi celelalte oraşe din judeţ, ca poli de dezvoltare economică. Corneliu Ştefan doreşte să atragă în această structură şi persoane care nu sunt angrenate politic, dar care se pricep la atragerea fondurilor europene, la problemele din administraţie, oameni care vor să sprijine dezvoltarea localităţilor judeţului.

Adaugă un Comentariu

*