Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, noiembrie 28, 2020
Sunteți Aici Home » ALEGERI » DÂMBOVIŢA: PSD şi ACL se acuză reciproc că îşi continuă ilegal campania electorală

DÂMBOVIŢA: PSD şi ACL se acuză reciproc că îşi continuă ilegal campania electorală 

autocolant masina

În judeţul Dâmboviţa, lupta dintre PSD şi ACL este una crâncenă. Astăzi, în preziua turului II al alegerilor prezidenţiale, cele două forţe politice se acuză reciproc că îşi continuă ilegal campania electorală. PSD-iştii spun că reprezentanţii Dreptei au împărţit materiale de propagandă la vedere în comuna Şotânga, după încheierea campaniei electorale şi cer Poliţiei să aplice legea.

„PSD Dâmboviţa respinge şi condamnă cu vehemenţă aceste practici ilegale şi imorale de manipulare şi mituire a alegătorilor dâmboviţeni şi solicită Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa dar şi celorlalte instituţii abilitate ale statului să intervină în stoparea acestei campanii de mituire a alegătorilor de către ACL Dâmboviţa şi să aplice măsurile legale în vigoare”, precizează PSD Dâmboviţa într-un comunicat remis presei.

De cealaltă parte, ACL-iştii îl acuză pe liderul social-democraţilor că face campanie electorală, mascat, prin asfaltări în diferite localităţi din judeţ, în speranţa de a atrage voturi în plus pentru candidatul Stângii.

„ACL Dâmbovița solicită membrilor PSD aflați în funcții de demnitate publică să înceteze a risipi resursele provenite din taxele și impozitele cetățenilor – și așa limitate – pentru acțiuni electorale evidente, cu lucrări sortite degradării premature. Totodată, cerem Inspectoratului de Stat în Construcții să verifice calitatea acestor investiții și să dispună măsurile care se impun”, se arată într-un comunicat al ACL Dâmboviţa.

De asemenea, reprezentanţii celor doi combatanţi politici se acuză şi că sunt artizani ai unor acte de vandalism. PSD-iştii spun că ACL-iştii au lipit noaptea trecută autocolante cu Ponta pe maşinile parcate în Târgovişte, pentru a atrage antipatia alegătorilor faţă de candidatul Stângii.

„După modelul cunoscut de la alegerile europarlamentare, reprezentanţii ACL Dâmboviţa distrug practic bunurile târgoviştenilor lipind autocolante denigratoare pe tot ce le iese în cale. Partidul Social Democrat a formulat SESIZARE către Biroul Electoral Județean Dâmboviţa şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa solicitând dispunerea măsurilor legale care se impun”, informează PSD Dâmboviţa.

Evident, ACL-iştii îi acuză şi ei pe adversarii lor, susţinând că aceştia au vandalizat bannerele candidatului Klaus Iohannis din comunele Morteni, Costești Vale, Răscăeți și Vișina.

„Polițiștii au întocmit dosare penale pentru distrugere, inclusiv pe numele primarului din Costești Vale și al viceprimarului din Morteni, și sperăm ca autoritățile să ia până la capăt măsurile necesare în aceste cazuri, care nu au nimic în comun cu manifestarea democratică și normală a voinței electoratului”, precizează ACL Dâmboviţa.

Adaugă un Comentariu

*