DÂMBOVIŢA: Rămas bun! Mii de găeşteni l-au condus pe ultimul drum pe primarul Dan Iacobuţă. FOTO-VIDEO

Zi tristă pentru locuitorii oraşului Găeşti. Edilul Dan Iacobuţă, care a trecut în nefiinţă după o lungă şi grea suferinţă, a fost condus astăzi pe ultimul drum. Mii de găeştenii au participt la ceremonialul de înmormântare. La ora 11:30, cortegiul funerar a plecat de la casa familiei Iacobuţă spre Primăria oraşului. Un ultim drum pentru cel care şi-a dorit din tot sufletul să schimbe înfăţişarea Găeştiului, să redea oamenilor încrederea unei vieţi mai bune într-un mediu citadin civilizat.
În curtea Primăriei s-a oficiat o scurtă slujbă religioasă, după care consilierul local Fănuţ Costea a avut un cuvânt emoţionant de rămas bun pentru prietenul şi colegul său Dan.
VIDEO
Au fost prezenţi la înmormântare, preşedintele Consiliului Judeţean – Adrian Ţuţuianu; prefectul judeţului – Ioan Marinescu; şefi ai instituţiilor deconcentrate; primari; oameni de afaceri.
Corpul neînsufleţit al primarului Dan Iacobuţă a fost depus în cripta construită special în curtea Bisericii Eroilor din Găeşti. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
tualitate, dâmboviţa
Alte articole: