Știri, Muntenia-Sud, România|joi, octombrie 19, 2017
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Roadele toamnei, timp de trei zile, în spectacol pe Platoul Prefecturii

DÂMBOVIŢA: Roadele toamnei, timp de trei zile, în spectacol pe Platoul Prefecturii 

targ toamna targoviste 2

Târgul de toamnă de la Târgovişte, desfăşurat anul acesta sub egida Festivalului Rodica Bujor, şi-a deschis astăzi porţile. Pe platoul din faţa prefecturii, pentru trei zile, şi-au întins tarabele comercianţii şi parcă mai puţini producători, deşi autorităţile judeţene şi-ar fi dorit să fie tocmai invers. Preţurile practicate nu sunt deloc pentru buzunarul omului de rând, mai ceva ca la INDAGRA. Caşcavalul, brânza şi şuncă ţărănească se vindeau la suta de grame sau doar se degustau.

Oamenii erau totuşi mulţumiţi pentru faptul că se mai întâmplă ceva frumos la Târgovişte. Camera Agricolă Dâmboviţa era prezentă cu un stand de legume şi unul cu fructe reprezentând bazinul pomicol de pe Valea Dâmboviţei, a cărui lipsă am remarcat-o, trist, la marele târg internaţional INDAGRA, organizat zilele trecute la Bucureşti.

Dulciuri de casă cât cuprinde, delicatese, suc de mere, cârnăciori, mici şi bere. legume, obiecte meşteşugăreşti, tot ce i-ar trebui omului prin gospodărie. Un pielar vindea, la grămadă cojoace, 150 de lei bucata.

targ toamna targoviste 1

Un stand interesant a deschis anul acesta şi Direcţia Silvică Dâmboviţa. Directorul instituţiei – inginerul Costel Preda dădea ultimele indicaţii privind etalarea plantelor de decor şi a arbuştilor produşi în Pepiniera Centrală de la Găeşti. De asemenea, silvicultorii au scos la vânzare şi mangal, cărbune de grătar, oferit la preţuri mult mai mici decât oriunde. Sacul de 10 kg poate fi achiziţionat cu 13,5 lei.

„Mangalul de bocşă pe care îl producem este la jumătate de preţ faţă de produsele similare oferite în orice supermarket sau staţie Peco. Direcţia Silvică Dâmboviţa are 300 de tone pe stoc şi putem livra la toţi agenţii ecoomici care doresc să achiziţioneze cărbune. Noi ne mândrim cu ceea ce producem în subunităţile noastre. Avem şi lemnn de foc la depozitul de la Ulmi. Preţul este de 250 lei mc, asigurăm, la cerere şi transportul. Târgul acesta este o oportunitate pentru noi, putem astfel să ne prezentăm roadele muncii”, a precizat Costel Preda.

targ toamna targoviste 3

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*