DÂMBOVIŢA: S-a răsturnat cu maşina şi a fugit de la locul accidentului

Un tânăr de 28 de ani din Voineşti a fost condus astăzi de poliţişti la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte cu propunerea de arestare preventivă pentru săvărşirea unor infracţiuni la regimul şi siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
Bărbatul a fost reţinut sâmbătă spre duminică, după ce a comis un accident pe teritoriul localităţii Văcăreşti. Acesta, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, fără să posede permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a răsturnat.
Tânărul voineştean, probabil speriat, nu a rămas la locul unde s-a produs evenimentul aşa cum prevede legea. Ulterior, poliţiştii au dat de el în apropiera unei benzinătrii de pe DN 71 Bucureşti-Sinaia.
Alte articole: