Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, octombrie 23, 2019
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Şeful judeţului ameninţă iar cu retragerea licenţelor de transport pentru firmele care-şi bat joc de călători

DÂMBOVIŢA: Şeful judeţului ameninţă iar cu retragerea licenţelor de transport pentru firmele care-şi bat joc de călători 

transportatori

Transportatorii de călători au intrat din nou în vizorul preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa! Adrian Ţuţuianu pregăteşte un proiect de hotărâre privind retragerea licenţelor pentru operatorii care încalcă normele legale în domeniu şi îşi bat joc de călători. Reclamaţiile curg, iar situaţia nu mai poate fi tolerată.

Anul trecut, în luna iulie, Grup Atyc a rămas cu licenţele pentru traseele Găeşti-Valea mare-Butoiu de Sud şi Găeşti-Valea Mare-Ludeşti, după ce votul a fost amânat cu o lună la cererea consilierilor Gheorghe Ivan, Neli Ion şi Marin Antonescu. Cert este că decizia s-a amânat nu doar cu o lună, cum s-a hotărât în plenul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, ci mult şi bine, nemaifiind discutată nici până în ziua de azi. Să sperăm că la noua încercare aleşii vor avea curajul să meargă până la capăt, din moment ce au toate dovezile că cetăţeanul călător este batjocorit la drumul mare!

CITEŞTE ŞI: „PDL-iştii s-au făcut scut pentru Grup Atyc în Consiliul Judeţean! Retragerea licenţelor de transport a fost amânată cu o lună”

Săptămâna aceasta, şi poliţiştii s-au pus pe capul transportatorilor. Oamenii legii din toate judeţele desfăşoară, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, activităţi de verificare a legalităţii transportului public de persoane şi de mărfuri. Operaţiunea „Truck&Bus” vizează prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza încălcării normelor privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi de mărfuri.

În prima zi, oamenii legii din judeţul Dâmboviţa au verificat 261 de autovehicule destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri, precum şi cele destinate transportului de marfă, cu masa totală autorizată mai mare de 3,5 tone. Ca urmare a neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat 104 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 47.500 de lei, din care 51 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Răspuns la DÂMBOVIŢA: Şeful judeţului ameninţă iar cu retragerea licenţelor de transport pentru firmele care-şi bat joc de călători

  1. adi_db

    Fapte, nu vorbe. De balacreala si promisiuni sunt satul.

     

Adaugă un Comentariu

*