Știri, Muntenia-Sud, România|luni, iunie 27, 2022
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Senatorul Isăilă le dă cu flit PDL-iştilor, după ce l-au votat prim-vicepreşedinte

DÂMBOVIŢA: Senatorul Isăilă le dă cu flit PDL-iştilor, după ce l-au votat prim-vicepreşedinte 

ovidiu isaila 1 k

Despre intenţia senatorului Ovidiu Marius Isăilă de a părăsi PDL se auzise de mai multă vreme. Demnitarul a spus mai multor amici că nu se mai simte în largul său în formaţiunea democrat-liberală, mai ales după ce partidul s-a rupt, iar o parte dintre colegii cu care se înţelegea foarte bine au trecut la Partidul Mişcarea Populară.

Picătura care a umplut paharul se pare că a fost şedinţa Consiliului de Coordonare care a avut loc pe 21 februarie. Isăilă a fost deranjat de faptul că, pe la colţuri, s-a vorbit că numărul posturilor de conducere a fost suplimentat la Dâmboviţa, trecând peste statutul partidului, pentru a i se asigura şi lui funcţia de prim-vicepreşedinte.

Senatorul a vrut să intre în această luptă internă fără niciun aranjament. Faptul că au ieşit atâtea discuţii l-a deranjat până acolo încât astăzi şi-a dat demisia din partid, urmând să se hotărască în ce grup parlamentar va activa în viitor.

PDL Dâmboviţa a luat imediat poziţie şi îl acuză pe Isăilă că nu este credibil şi îi cere să se abţină de la comentarii maliţioase, născute dintr-o analiză a zvonurilor publice, şi nu dintr-o percepţie personală a faptelor.

„PDL Dâmbovița își manifestă regretul față de modul în care dl senator Ovidiu Isăilă a ales să părăsească această formațiune politică și își asigură membrii și simpatizanții că nu va tolera niciodată luări de poziție neadevărate și calomniatoare”, se arată în comunicatul PDL.

Răspuns la DÂMBOVIŢA: Senatorul Isăilă le dă cu flit PDL-iştilor, după ce l-au votat prim-vicepreşedinte

  1. moshu49

    :) dar lumina, cine stinge lumina? 😀

     

Adaugă un Comentariu

*