Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, octombrie 20, 2017
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » DÂMBOVIŢA: Sindicaliştii de la Quadra Invest continuă greva generală!

DÂMBOVIŢA: Sindicaliştii de la Quadra Invest continuă greva generală! 

quadra invest 1

Protestul declanşat de sindicaliştii de la Quadra Invest Târgovişte este cel mai lung din istoria grevelor postdecembriste desfăşurate în judeţul Dâmboviţa. Oamenii au intrat în conflict de muncă, prin încetarea activităţii, cu mai mult de o lună de zile în urmă. Nemulţumirile care au dus la declanşarea grevei sunt multe. De la salariile mici în raport cu munca prestată, program de lucru prelungit, lipsa sporurilor şi a altor facilităţi de care, de regulă, trebuie să beneficieze un angajat, până la motive de tracasare şi comportament dur exercitat de unii şefi de secţie.

Muncitorii au avut în Nicolae Dragodănescu, preşedintele CNS Cartel Alfa – Filiala Dâmboviţa, un lider de neînduplecat, care nu a cedat la niciun fel de presiune şi merge cu protestul până la obţinerea pachetului de revendicări. Cert este că nici conducerea societăţii cu acţionariat olandez nu a vrut să negocieze cu oamenii, sperând, probabil, că, fiind constrânşi de situaţia financiară, de problemele pe care le au, aceştia vor renunţa. Calcule greşite! Sindicaliştii au dovedit că sunt dârji când este vorba de drepturile lor.

quadra invest 3

Astăzi, la Casa de Cultură a Sindicatelor, conducerea Quadra şi angajaţii s-au întâlnit faţă în faţă pentru a căuta soluţii de stingere a conflictului de muncă. Se pare că patronatul a acceptat o parte din revendicările sindicaliştilor, dar nu prea mult, fapt ce i-a înverşunat pe oameni, determinându-i să continue greva, cel puţin până vineri, când urmează o nouă rundă de negocieri cu patronatul.

Interesant este că, la discuţiile de astăzi, reprezentantul patronatului, Ralph Polko – director general Quadra Invest, se comporta de parcă nu a avut habar de ceea ce se întâmplă în societatea pe care o conduce, cum sunt plătiţi oamenii, eforturile pe care le fac să trăiască de-o pe zi pe alta, de comportamentul unor şefi. Parcă acum venise de undeva, de departe, şi abia a aflat cum stau lucrurile în unitate! Acest tip de abordare i-a enervat pe cei prezenţi la negocieri. Pur şi simplu, nu le venea să creadă că directorul general are un asemenea discurs îmbroboditor. Prin urmare, i-au răspuns imediat: „Noi am fost acolo, puteaţi să discutaţi cu noi oricând şi să aflaţi ce ne nemulţumeşte, ce ne doare”.

În principiu, probabil constrânsă de situaţia financiară a societăţii, de riscul de a pierde pieţe, parteneri, comenzi, conducerea a decis să cedeze şi să accepte revendicările membrilor Sindicatului Valahia, dar întinse pe o perioadă mai lungă de timp.

quadra invest 2

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*