Știri, Muntenia-Sud, România|luni, octombrie 21, 2019
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Ţuţuianu şi-ar dori ca UNPR-ul să-i stea la picioare

DÂMBOVIŢA: Ţuţuianu şi-ar dori ca UNPR-ul să-i stea la picioare 

adrian tutuianu

După cum am putut înţelege la ultima conferinţă de presă, lui Adrian Ţuţuianu nu prea îi convine că în Dâmboviţa UNPR doreşte să meargă singur în alegerile locale. Măsura s-ar putea să-l coste pe liderul social-democrat pierderea unor primării, başca câteva duzini de consilieri locali, plus ceva locuri de aleşi pe la judeţ.  În atare situaţie, calculele lui Adrian Ţuţuianu ar avea de suferit. UNPR Dâmboviţa reprezintă o forţă de care trebuie să ţină seama. O structură politică care, ca organizare, se apropie de PSD.

Şi totuşi, liderul social-democrat este ferm convins că partidul pe care îl reprezintă va câştiga detaşat alegerile locale şi că restul este doar o „joacă de copii”. Adrian Ţuţuianu se bazează pe faptul că, la Bucureşti, macazul ar putea fi schimbat în favoarea sa.Între Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea se poartă discuţii intense pe tema continuării alianţei la nivel naţional. În atare condiţii, preşedintele PSD Dâmboviţa crede că şefii UNPR Dâmboviţa vor bate spăşiţi la uşa sa şi, eventual, vor sta cu capul plecat, fără să aibă curajul să se uite în ochii lui.

De cealaltă parte, liderul UNPR Dâmboviţa, Dumitru Miculescu, a declarat recent că nu va face alianţă electorală cu PSD.

„Îi asigur pe membrii şi simpatizanții UNPR Dâmbovița că nu-mi încalc cuvântul dat, având în vedere faptul că, încă de la preluarea mandatului de președinte al UNPR Dâmbovița, am susținut că niciodată nu mă voi așeza la masă cu cei care astăzi guvernează și gestionează defectuos şi pentru propriile interese banii dâmbovițenilor. Nu există nici cea mai mică șansă ca la alegerile locale din 2016 să fim parteneri electorali în acest județ”, a precizat Dumitru Miculescu.

2 Răspunsuri la DÂMBOVIŢA: Ţuţuianu şi-ar dori ca UNPR-ul să-i stea la picioare

  1. moshu49

    :) cu acel 2,5% din ultimul sondaj … never say never! 😀 )))

     
  2. Constantinescu

    Tutuianu are creierii zdruncinati. De aia isi inchipuie ca va fi presedinte si din 2016. Du-te bai la psihiatru, ca ai luat-o pe campii aiurea rau.

     

Adaugă un Comentariu

*