Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, octombrie 25, 2020
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » DÂMBOVIŢA: Vicepremierul Liviu Dragnea a venit cu tolba plină în judeţ! Vezi ce contracte de finanţare au fost semnate!

DÂMBOVIŢA: Vicepremierul Liviu Dragnea a venit cu tolba plină în judeţ! Vezi ce contracte de finanţare au fost semnate! 

liviu dragnea 2

Vicepremierul Liviu Dragnea a predat astăzi, la Târgovişte, cheile a 12 microbuze şcolare, către comunele Vişineşti, Răscăieţi, Vişina, Bărbuleţu, Nucet, Ocniţa, Tătărani, Dragomireşti, Bucşani, Cornăţelu, Buciumeni şi Lucieni. În total, judeţului Dâmboviţa i-au fost repartizate 17 microbuze pentru transport elevi (cinci au fost primite în luna iulie) din cele 600 achiziţionate de Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice, în prima etapă. Celelalte microbuze, până la rezolvarea celor 29 de solicitări venite din partea administraţiilor locale, vor sosi în judeţ în etapa a doua, atunci când vor fi achiziţionate şi autovehicule 4X4.

liviu dragnea 1

Bani europeni pentru Liceul Voineşti şi Şcoala Gura Şuţii

De asemenea, Liviu Dragnea şi Liviu Muşat – directorul ADR Sud Muntenia au semnat în timpul vizitei de lucru de astăzi şi două contracte de finanţare, unul pentru reabilitarea Grupului Şcolar Nucet şi celălalt pentru modernizarea Şcolii cu clasele I – VIII Gura Şuţii, în urma realocării de fonduri în cadrul Programului Regio. Practic, s-au finanţat două investiţii care fuseseră începute cu mulţi ani în urmă şi apoi abandonate. Vicepremierul Liviu Dragnea a ţinut să precizeze că, la nivel de ţară, vor fi finalizate prin astfel de alocări 500 de unităţi de învăţământ.

Potrivit ADR Sud Muntenia, la nivelul judeţului Dâmboviţa, în cadrul celor două apeluri deschise pentru dezvoltarea infrastructurii educaţionale pe Programul Regio, au fost depuse 36 de cereri de finanţare, fiind semante până în prezent 27 de contracte, ce au o valoare totală de 162 de milioane de lei.

liviu dragnea 3

31 de contracte de finanţare pentru apă, canal, drumuri şi poduri

Liviu Dragnea a predat astăzi la Târgovişte nu doar cheile a 12 microbuze şcolare, ci şi 31 de contracte de finanţare a unor obiective de investiţii din comunităţile dâmboviţene. Banii au fost alocaţi în baza Ordonanţei de Guvern 28/2013. În 11 cazuri, beneficiar este Consiliul Judeţean Dâmboviţa, iar fondurile vor fi utilizate pentru infrastructura rutieră, iar 20 de contracte au fost încheiate cu următoarele unităţi administrativ-teritoriale: Braniştea – alimentare cu apă; Bărbuleţu – alimentare cu apă; Brăneşti – pod şi apărări de mal; Comişani – canalizare; Corneşti – drumuri comunale; Costeştii din Vale – alimentare cu apă; Găeşti – modernizare străzi; Hulubeşti – alimentare cu apă; Malu cu Flori – extindere alimentare cu apă; Măneşti – pod; Mătăsaru – alimentare cu apă; Perşinari – alimentare cu apă; Răcari – alimentare cu apă şi drumuri comunale; Pucheni – alimentare cu apă; Răzvad – asfaltare străzi; Sălcioara – alimentare cu apă; Slobozia Moară – modernizare drumuri şi Văleni Dâmboviţa – extindere alimentare cu apă.

„Apreciez implicarea colegilor parlamnetari din judeţul Dâmboviţa, în special a celor de la PSD, pentru finanaţarea sau începerea unor obiective de investiţii importante pentru comunităţile locale. De asemenea, apreciez activitatea zilnică a preşedintelui Adrian Ţuţuianu şi colaborarewa pe care am avut-o pentru a convinge Guvernul să sprijine dezvoltarea judeţului Dâmboviţa. Însă, indiferent de respectul pe care vi-l port, vom trimite periodic controale în teritoriu. Trebuie să ne asigurăm că toate aceste obiective de investiţii vor fi finalizate la termen, iar lucrările vor fi de calitate”, a punctat vicepremierul Liviu Dragnea.

Preşedintele Consiliului Judeţean – Adrian Ţuţuianu a fost cel care a tras linie şi a adunat, iar suma rezultată este una extrem de importantă pentru Dâmboviţa! În 2014, s-au primit aproximativ 340 de miliarde de lei vechi, plus că vicepremierul Liviu Dragnea şi-a arătat disponibilitatea de a sprijini în continuare judeţul.

Căminele culturale vor fi scoase din paragină

Opt primării din judeţ au reuşit să obţină finanţare pentru reabilitarea şi modernizarea căminelor culturale. Primele contracte de execuţie vor fi semnate până la sfârşitul acestei luni, la Bezdead, Comişani, Valea Mare şi Cândeşti – pentru două instituţii de cultură. Urmează apoi: Malu cu Flori, Brezoaiele, Pietroşiţa şi Tătărani. Totodată, se finalizează în luna noiembrie 2014 sala de sport de la Brezoaiele şi sunt alte două în achiziţie publică, la Găeşti şi Moreni.

 

Adaugă un Comentariu

*