Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, noiembrie 20, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » DÂMBOVIŢA: Victor Ponta a inaugurat Institutul de Cercetare al Universităţii Valahia din Târgovişte. FOTO

DÂMBOVIŢA: Victor Ponta a inaugurat Institutul de Cercetare al Universităţii Valahia din Târgovişte. FOTO 

ponta UVT 6

Mii de oameni, astăzi, la inaugurarea Institutului de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologică Multidisciplinară din cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte! Dincolo de importanţa momentului – darea în folosinţă a primului centru de cercetare din judeţul Dâmboviţa, care, evident, a atras mulţi reprezentanţi ai mediului academic, politic şi administrativ, primarii PSD din judeţ au avut se pare sarcină să-i aducă la Târgovişte pe cei mai de seamă reprezentanţi ai comunităţii.

De la Bucureşti, a sosit chiar premierul Victor Ponta, însoţit de mai mulţi miniştri din cabinetul său. Evident, nu au lipsit parlamentarii de Dâmboviţa, iar Înaltpresfinţia sa Nifon – arhiepiscop şi mitropolit al Târgoviştei a binecuvântat evenimentul şi a sfinţit spaţiile care adăpostesc Institutul de Cercetare.

ponta UVT 1

În cuvântul său, rectorul Călin Oros a arătat parcursul urmat de Universitatea Valahia, de la înfiinţare, în 1992, până astăzi când, iată, a inaugurat primul centru de cercetare din judeţul Dâmboviţa, parte integrantă din campusul universitar, primul construit în România ultimilor 25 de ani de o instituţie de învăţământ superior de stat.

Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologică Multidisciplinară are în componenţă 15 centre de cercetare, în care îşi desfăşoară activitatea peste 200 de cadre didactice, 21 de peraoane cu grad de cercetare cu normă întreagă, precum şi doctoranzi ai universităţii. Sediul a fost construit cu finanţare europeană nerambursabilă în valoare de 13 milioane de euro.

ponta UVT 3De precizat că, în luna ianuarie, va fi dat în folosinţă şi sediul Facultăţii de Inginerie, tot în campusul univeristar din zona Dedeman, pentru definitivarea căruia Guvernul a alocat în această toamnă sumele de bani necesare. Prin urmare, Victor Ponta a primit deja invitaţia de a fi cel care va tăia şi atunci panglica inaugurală.

„Cred că oraşul Târgovişte merita să fie centru universitar, măcar pentru istoria pe care o are în urmă, dar şi pentru potenţialul acestei regiuni. Faptul că, în urmă cu 22 de ani, acest proiect, al înfiinţării Universităţii Valahia, a pornit la drum este un lucru important pentru cei 7.000 de studenţi, pentru cadrele didactice şi, în general, pentru toţi locuitorii judeţului Dâmboviţa. Astăzi, vizităm nişte proiecte care arată de fapt cum trebuie să fie România. Încercăm să sprijinim pentru toate universităţile dezvoltarea infrastructurii. Banii au fost alocaţi pentru că era păcat să fie o clădire atât de nouă, iar din lipsa dotărilor să nu se poată muta studenţii aici”, a declarat Victor Ponta.

ponta UVT 7 ponta UVT 9 ponta UVT 5 ponta UVT 4 ponta UVT 2 centrul cercetare UVT centrul cercetare UVT 8 campus UVT 2

Adaugă un Comentariu

*