Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, iunie 16, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » DAU DEMISIE CONTRA BANI! Este dispus la acest troc primarul de la Pietrari care vrea fonduri pentru şcoală

DAU DEMISIE CONTRA BANI! Este dispus la acest troc primarul de la Pietrari care vrea fonduri pentru şcoală 

cornel coman - primar pietrari

În comuna Pietrari, 300 de elevi vor începe şcoala în condiţii precare, urmare faptului că noua unitate de învăţământ nu dispune de centrală termică. Primarul Cornel Coman spune că a cerut sprijinul Consiliului Judeţean Dâmboviţa încă din luna februarie şi nu înţelege de ce nu a primit niciun răspuns. Mai mult chiar, edilul susţine că, pentru a face rost de banii necesari definitivării lucrărilor la şcoală, respectiv 2,9 miliarde de lei vechi, este dispus să-şi dea demisia din funcţia pe care o deţine, dacă ar şti că aşa ar fi direcţionate fondurile către Pietrari. Evident, este o aluzie la faptul că preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu, nu ar avea între priorităţi şcoala din Pietrari.

De cealaltă parte, Adrian Ţuţuianu declară că, prin lege, nu administraţia judeţeană asigură banii pentru unităţile de învăţământ, iar primarul Coman ar fi putut să aloce fondurile necesare pentru punerea în funcţiune a noii şcoli din banii pe care Consiliul Judeţean i-a repartizat la începutul anului către unitatea administrativ-teritorială Pietrari. Oricum, la rectificarea bugetară din această toamnă, se vor da fonduri şi pentru această comună şi, din nou, primarul are ocazia să-i direcţioneze către şcoală, pentru ca elevii să nu înveţe tot anul şcolar 2013-2014 în două schimburi.

Adaugă un Comentariu

*