Știri, Muntenia-Sud, România|luni, septembrie 16, 2019
Sunteți Aici Home » SOCIAL » DECIZIE: Guvernul a extins dreptul la norma de hrană pentru tot personalul poliției locale

DECIZIE: Guvernul a extins dreptul la norma de hrană pentru tot personalul poliției locale 

politia locala voinesti

Personalul poliției locale care are statut de funcționar public sau personal contractual va putea beneficia de dreptul la norma de hrană acordat de autoritățile locale, în limita bugetului aprobat, potrivit unei prevederi incluse într-o ordonanță de urgență aprobată astăzi de Guvern. Astfel, a fost extins acest drept pentru încă 5.041 de salariați din poliția locală, personal contractual și funcționari publici, care nu ar fi beneficiat de norma de hrană conform prevederilor deja în vigoare.

Menționăm că începând cu 1 ianuarie 2015, autoritățile administrației publice locale pot acorda în limita bugetului aprobat, prin hotărâre a consiliului local, norma de hrană pentru polițiștii locali, drept conferit de prevederile art. 351 din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Aceste prevederi însă nu acordau dreptul la norma de hrană întregului personal al poliției locale.

Tot astăzi, Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, metodologia de acordare a normei de hrană pentru personalul poliției locale. Astfel, polițiștii locali vor primi norma de hrană aprobată fie în natură (prin unități proprii sau servicii externalizate), fie în bani (o alocație valorică zilnică), în funcţie de hotărârea consiliului local. Norma de hrană se acordă polițiștilor locali cu funcții de execuție sau de conducere, în limita plafoanelor calorice.

De norma de hrană va beneficia și personalul încadrat pe o perioadă determinată de timp pe posturile devenite temporar vacante. Alocația valorică și actualizarea normei de hrană pentru polițiștii locali se va aproba prin ordin al ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Norma de hrană de care vor beneficia polițiștii locali va fi plătită din bugetele locale, cu încadrarea în limitele cheltuielilor de personal.

Adaugă un Comentariu

*