Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, mai 25, 2018
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » DECIZIE: Sâmbătă şi duminică se lucrează cu publicul la Buletine

DECIZIE: Sâmbătă şi duminică se lucrează cu publicul la Buletine 

FOTO ARHIVĂ (Sursa: www.iasialert.ro)

Direcţiile de Evidenţă a Persoanelor vor lucra cu publicul în acest week-end, astfel încât românii care vor să voteze să-şi poată obţine la timp actele de identitate. În judeţul Dâmboviţa, ghişeele DPCEP vor fi deschise sâmbătă între orele 08:00 – 16:00, iar duminică, de la 07:00 la 21:00.

Pentru obţinerea unui nou act de identitate, solicitantul va completa cu majuscule o cerere-tip, căreia îi anexează următoarele documente:
– certificatul de naştere, original şi copie;
– certificatul de căsătorie, original şi copie;
– certificatul de deces al soţului, original şi copie;
– hotărâre de divorţ, original şi copie;
– certificatul de naştere al copilului/copiilor minori, la schimbarea domiciliului părinţilor – original şi copie;
– dovada adresei de domiciliu:
– contract de vânzare-cumpărare, contract de schimb, contract de donaţie, contract de întreţinere, etc – original şi copie, pentru cei care vor să-şi stabilească domiciliul în oraşe
– adeverinţă de la primăria din comuna unde vor să-şi stabilească domiciliul, pentru cei ce vor să-şi stabilească domiciliul în mediul rural;
-declaraţia de primire în spaţiu a solicitantului, pentru persoanele care nu sunt proprietarii locuinţelor unde vor să-şi stabilească domiciliul, dată de către proprietar, în faţa funcţionarului de la serviciul de evidenţă a persoanelor, în faţa poliţistului de ordine publică – pentru cei la locuiesc în comune, precum şi în faţa notarului public;
– chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate – de 7 lei, achitată la casieria primăriei pe lângă care funcţionează serviciul local de evidenţă a persoanelor;
– dovada achitării taxei extrajudiciare de timbru – timbru fiscal în valoare de 5 lei, pentru motivelele: schimbare domiciliu şi preschimbare;
– actul de identitate expirat – când solicitantul se află în posesia acestuia.

În cazul în care persoana nu posedă certificatul de naştere, certificatul de căsătorie, actul de spaţiu, hotărârea de divorţ etc., se poate elibera o carte de identitate provizorie, al cărei termen de valabilitate este de un an, pentru care este nevoie de următoarele documente:
– orice document prin care se poate face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a adresei de domiciliu;
– trei fotografii mărimea ¾ cm, având la bază o bandă albă de 7 mm, în care reprezentarea persoanei să fie făcută de la baza gâtului;
– chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate – de 1 leu, achitată la casieria primăriei pe lângă care funcţionează serviciul local de evidenţă a persoanelor;
– dovada achitării taxei extrajudiciare de timbru – timbru fiscal în valoare de 5 lei, pentru motivelele: schimbare domiciliu şi preschimbare.

Adaugă un Comentariu

*