Știri, Muntenia-Sud, România|joi, septembrie 19, 2019
Sunteți Aici Home » POLITIC » DECLARAŢII: Victor Ponta şi-a pus din nou Diaspora în cap!

DECLARAŢII: Victor Ponta şi-a pus din nou Diaspora în cap! 

victor ponta 1

La doi ani de la momentul când a pierdut alegerile prezidenţiale, Victor Ponta şi-a pus din nou Diaspora în cap, declarând că românii s-au aşezat de 3-4 ori la coadă la secţiile de votare ca să se vadă la televizor.

„Este cea mai mare jignire care li se poate aduce românilor din diaspora care, în 2014, după ce au parcurs sute de kilometri, au stat la cozi chiar 8 ore și unii dintre ei nu au mai apucat să voteze. Este o jignire și pentru cei care au stat la cozi în ploaie și s-au îmbolnăvit. Sau pentru cei care, după ce au stat 8 ore la coadă, li s-au închis porțile secțiilor de vot în nas sau au fost bătuți de polițiile străine chemate la ordinele ambasadelor românești”, se arată într-un comunicat al FADERE – Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa, care condamnă vehement declaraţiile fostului premier.

Diaspora îi reaminteşte lui Victor POnta că, în august 2014, a primit o scrisoare din partea FADERE, în care i se arăta clar câte secţii de vot trebuie organizate în afara ţării şi unde anume. Prin urmare, fostul premier nu are niciun drept să spună că nu a ştiut că între 2009 şi 2014 numărul românilor din străinătate a crescut în unele locuri chiar şi de trei ori, astfel că nu a fost logic să înfiin ţezi acelaşi număr de secţii de vot ca în 2009.

Potrivit preşedintelui FADERE – Daniel Ţecu, din ce în ce mai mulți români din diaspora vorbesc despre o campanie sistematică a PSD de a-i dezbina pe românii din diaspora de cei din țara, stânga urmând să câştige astfel voturile unei anumite categorii care ar fi supărate pe cei plecați în afară țării.

Adaugă un Comentariu

*